Sari direct la conținut

Comisia Europeană propune integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică Europeană

HotNews.ro
Chisinău, Republica Moldova, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images
Chisinău, Republica Moldova, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Comisia Europeană a prezentat astăzi propunerea de integrare graduală a Republicii Moldova – și a celorlalte state candidate – în Piața Unică Europeană, în paralel cu procesul de aderare la Uniunea Europeană, anunță eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan.

Mureșan spune că propunerea fusese făcută de el, iar propunerea face parte din comunicarea Comisiei Europene privind reformele necesare înaintea extinderii Uniunii Europene.

  • „Este o propunere foarte bună pe care, ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, am prezentat-o încă de acum doi ani, dinainte de acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova. În ultimii doi ani, am inclus această solicitare în patru declarații oficiale ale Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova, precum și în două rezoluții ale Parlamentului European pe care le-am negociat și care au fost votate cu largă majoritate de colegii europarlamentari. Integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică și în alte programe europene aduce mai rapid beneficii concrete oamenilor, încă dinainte de aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Mureșan subliniază că propunerea înaintată de Comisia Europeană va avea întreaga susținere a Parlamentului European pentru a deveni realitate, iar beneficiile ei să fie resimțite cât mai rapid de oamenii din Republica Moldova.

Potrivit acestuia, accesul la Piața Unică înseamnă o liberalizare totală și permanentă a comerțului UE – Moldova, în timp ce produsele moldovenești vor intra mai ușor pe piața europeană, iar oamenii din Moldova vor avea acces mai ușor la produse europene de calitate și la prețuri mai mici.

„Nu în ultimul rând, integrarea graduală în Piața Unică va aduce în Republica Moldova standarde europene de calitate și va oferi mai multă încredere pentru investitori să vină în Moldova și să creeze noi locuri de muncă”, a mai subliniat europarlamentarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro