Putin a aprobat noua doctrină de politică externă a Moscovei, bazată pe conceptul „Lumea Rusă”
Președintele rus Vladimir Putin a aprobat luni o nouă doctrină de politică externă, construită în jurul conceptului privind „Lumea Rusă”, o noțiune pe care ideologii conservatori au folosit-o pentru a justifica intervenția în afara țării în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă, relatează Reuters.
„Politica umanitară”, cuprinsă într-un document de 31 de pagini și publicată la mai bine de șase luni de la declanșarea războiului în Ucraina, spune că Rusia ar trebui „să protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile Lumii Ruse”.
Deși prezentată ca un fel de strategie de „soft power”, aceasta consacră însă în politica externă oficială idei legate de politica rusească și religie pe care unii adepți ai liniei dure le-au folosit pentru a justifica ocuparea de către Moscova a unor părți din Ucraina și sprijinul pentru entitățile separatiste pro-ruse din estul țării.
„Federația Rusă oferă sprijin compatrioților săi care trăiesc în străinătate în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protejarea intereselor lor și păstrarea identității lor culturale rusești”, se arată în noua doctrină de politică externă a Moscovei.
Doctrina mai spune că legăturile Rusiei cu compatrioții săi din străinătate i-au permis „să își consolideze pe scena internațională imaginea de țară democratică care luptă pentru crearea unei lumi multipolare”.
De ani de zile Putin insistă asupra a ceea ce el consideră a fi soarta tragică a aproximativ 25 de milioane de etnici ruși care s-au trezit trăind în afara Rusiei, în state independente nou apărute după ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, un eveniment pe care l-a numit o „catastrofă geopolitică”.
Rusia a continuat să considere fostul spațiu sovietic, de la Țările Baltice până în Asia Centrală, drept sfera sa legitimă de influență – o noțiune respinsă vehement de multe dintre aceste țări, cât și de Occident.
Noua doctrină mai spune că Rusia ar trebui să își intensifice cooperarea cu națiunile slave, cu China și India și să își consolideze legăturile cu Orientul Mijlociu, America Latină și Africa.
De asemenea, Moscova ar trebui să-și aprofundeze și mai mult legăturile cu Abhazia și Osetia, două regiuni georgiene recunoscute ca independente de Rusia după războiul său împotriva Georgiei din 2008, precum și cu cele două entități separatiste din estul Ucrainei, autointitulatele Republici Populare Donețk și Lugansk.
___