Un analist militar explică de ce armele rusești funcționează bine doar pe hârtie: „Problema nu e cu echipamentele în sine”

Un analist militar din cadrul Royal United Services Institute de la Londra explică de ce de multe ori echipamentele din dotarea forțelor armate rusești funcționează bine doar pe hârtie, identificând două probleme cheie, una ce ține de natura echipamentelor și una de cea a echipajului care le folosește.

Jack Watling, analistul care la sfârșitul lunii iunie estima că Ucraina a pierdut mai mulți militari în război decât numărul total al infanteriștilor din armata britanică, își începe analiza postată într-un thread pe pagina sa de Twitter cu o anecdotă:

„În urmă cu câțiva ani câteva din [elicopterele] Mi-24 alocate ISAF (Forța Internațională de Asistență pentru Securitate – misiunea NATO în Afganistan între 2001 și 2014) erau în mentenanță. S-a descoperit că unele din șuruburile care țineau rotorul anticuplu (cel din coada elicopterelor) aveau crăpături în ele”.

N.r.: La misiunea ISAF au participat țările NATO din Europa de Est care aveau în dotare aceste elicoptere de fabricație sovietică.

Analistul britanic povestește că situația a declanșat panică printre unii ofițeri americani care au decis să țină la sol toate aeronavele de acel tip din cauza temerilor că controlul prost al calității în lanțul de aprovizionare reprezenta un risc de siguranță pentru toate forțele aeriene desfășurate în zonă.

Armele rusești, moștenitoarele industriei sovietice de armament

„Ceea ce echipajele Mi-24 au trebuit să le explice colegilor americani a fost că acest lucru era normal. Era motivul pentru care elicopterul avea 8 șuruburi la rotorul anticuplu din care 4 adesea crăpau. Toate cele 8 șuruburi sunt înlocuite după un număr de ore de zbor, indiferent de starea lor”, relatează Watling.

„Deci, pe de-o parte, calitatea controlului în industria sovietică era proastă. Pe de altă parte, echipele de proiectare au acceptat acest lucru și au inclus componentele suplimentare pentru a produce un elicopter de atac eficace și foarte de încredere. Armele rusești adesea au astfel de improvizații”, explică el.

Însă acest lucru devine adesea o problemă când încerci să integrezi lucruri noi în echipamentele și armele vechi. Când elicopterele sovietice au fost proiectate în anii 1970, ele au fost create pentru atacuri cu rachete și mitraliere. Dar pe măsură ce rachetele sol-aer portabile (MANPAD) au început să devină răspândite, rușii și-au dat seama că au nevoie de rachete antitanc de sine stătătoare (ATGM-uri).

„Rușii au construit mai multe ATGM-uri foarte eficace dintre care o parte pot fi montate pe Mi-35. Ele au o penetrare și rază de acțiune impresionantă. Ele sunt arme precise. Însă Mi-35 a fost construit cu supoziția că multe din componentele sale se vor strica în timpul folosirii”, explică Jack Watling.

Pe măsură ce diferitele subcomponente se strică, elicopterele și celelalte echipamente pe care sunt montate noile arme suferă de vibrații care fac sistemul de țintire greu de folosit.

„Ultima oară când am fost într-un Mi-35 am renunțat să căutăm ținte cu senzorii din fața elicopterului și am folosit o pereche de binocluri mari de câmp în carlingă. Rezultatul a fost că am avut o rază suficientă de acțiune cu ATGM-urile noastre dar nu le puteam de fapt folosi la acea distanță”.

Un elicopter Mi-24 din dotarea forțelor aeriene ale Ucrainei (FOTO: Miguel Medina / AFP / Profimedia)

Diferențele dintre sistemele de arme occidentale și cele rusești

Watling explică apoi problema pe care o au rușii cu ceea ce analistul numește „încărcătura cognitivă”:

„Forțele armate sovietice erau bazate pe recruți și forțele rusești de astăzi au o structură similară. Când cumperi un sistem rusesc de arme de obicei primești o diagramă drăguță care îți arată ce butoane să apeși în ordinea necesară pentru un anumit rezultat. De exemplu, într-un [sistem de rachete aer-sol] Buk ai numeroase butoane și fiecare face de regulă un singur lucru. Mai mult, fiecare operator are o singură sarcină”.

Analistul britanic spune că este destul de ușor să înveți pe cineva să folosească sistemul fiindcă nu are nevoie să îl înțeleagă pentru a folosi comenzile. Însă folosirea sistemului la un standard ridicat este o problemă fiindcă tu ești cel care face integrarea.

„Computerul nu face prea multe pentru tine. Dacă ceva este ieșit din comun trebuie să găsești o soluție și echipajul trebuie să facă toate lucrurile necesare în ordinea corectă. Sistemele NATO tind să aibă mult mai puține comenzi iar ceea ce fac controalele ține de context. Sistemul îl sprijină pe utilizator pentru ca el să se poată concentra pe judecata sa”, afirmă Watling.

Acest tip de sistem presupune mai multe ore de instruire la început dar produce echipaje noi mult mai eficace.

Lansator multiplu de rachete Smerch din dotarea forțelor armate rusești (FOTO: AFP / AFP / Profimedia)

Echipajele slab instruite, marea problemă a forțelor armate ruse

În ceea ce privește sistemele din dotarea Moscovei, Watling explică:

„Dacă ai echipaje rusești experte atunci sistemele rusești de arme sunt foarte eficace și pot fi în unele situații chiar mai eficace decât echivalentele NATO. Dar dacă ai soldați contractuali pe termen scurt – și mai ales dacă ți-ai pierdut mult din personalul mai calificat devreme – atunci rușii rămân cu echipaje ale căror eficacitate de bază nu este suficientă”.

Analistul militar britanic spune că așa se ajunge în situația ca sistemele antiaeriene rusești să fie lovite de drone. Problema nu este că sistemele Buk nu le pot vedea sau ținti. „Buk-urile ucrainene sunt platforme mai puțin capabile dar ele depistează și atacă drone fără probleme”. Problema este la echipaje.

Același lucru este valabil și pentru sistemele mai noi care nu sunt arme care nu funcționează sau nu sunt precise.

„Problema cu armele rusești este mai degrabă că ele sunt folosite și operate de echipaje slab instruite, ele devenind astfel mai puțin eficace decât suma părților componente”, concluzionează Jack Watling.

Urmărește ultimele evoluții din a 159-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.