Sancțiunea „emoțională” pe care Kremlinul spune că nu poate să o excludă
Kremlinul spune că nu exclude posibilitatea eliminării de către Occident a vizelor Schengen pentru cetățenii ruși, o măsură pe care o cataloghează drept „emoțională”, relatează TASS.
„Nu putem exclude unele astfel de acțiuni de natură emoțională care nu se vor încadra în înțelegerea judecății sănătoase. În acest sens, da, probabil, un astfel de pericol nu poate fi exclus”, le-a spus marți jurnaliștilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Ar fi foarte rău și mai mult, repet încă o dată, desigur, acest lucru ar duce inevitabil la o reacție a Moscovei”, a adăgat el.
Peskov a mai spus că statele occidentale rămân fără măsuri prin care pot pune presiune asupra Rusiei, afirmând că „vedem că țările UE, țările din America de Nord se concurează la propriu în luarea diferitelor măsuri anti-ruse și neprietenoase față de noi”.
Rusia spune că nu va pune capăt războiului din cauza sancțiunilor
„Vedem, de asemenea, că se epuizează un arsenal de unele măsuri care, după cum văd și ei, sunt incapabile să exercite presiuni asupra noastră și să ne oblige să ne schimbăm poziția”, susține Dmitri Peskov.
Acesta a fost întrebat de jurnaliștii ruși despre posibilitatea eliminării vizelor Schengen pentru cetățenii ruși după ce directorul departamentului consular al Ministerului rus de Externe, Ivan Volinkin, a declarat anterior pentru TASS că Rusia, date fiind acțiunile recente ale Occidentului, nu exclude o asemenea măsură.
Anterior, o serie de parlamentari finlandezi au propus suspendarea eliberării vizelor pentru cetățenii ruși din cauza conflictului din Ucraina.
Riikka Purra, președintele partidului „Adevărații finlandezi”, a cerut guvernului „să ia măsuri practice în această problemă”, o poziție asemănătoare fiind exprimată și de către reprezentanții Partidului de Centru, una dintre formațiunile politice din coaliția de guvernare de la Helsinki.
Grecia a anunțat la sfârșitul lunii iunie că a suspendat acordarea de vize pentru cetățenii ruși, ambasadorul rus de la Atena deplângând marți „distrugerea completă” a legăturilor diplomatice dintre cele două țări.
Urmărește ultimele evoluții din a 153-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.