O mamă luptă cu un cancer ovarian rar. Singurul tratament disponibil este în China / Ajut-o pe Roxana să fie alături de fetița ei
”Numele meu este Carabineanu Roxana, am 39 ani, locuiesc în Otopeni, sunt căsătorită și am o fetiță de 7 ani. Sunt diagnosticată, din decembrie 2020, cu tumoră malignă a ovarului cu celule germinale de tip Yolk sac”. Așa a început coșmarul Roxanei, drumul greu cu tratamente agresive, 6 operații, multiple complicații. O putem ajuta pe Roxana să își vadă fetița crescând.
Cancerul ovarian de care suferă Roxana este foarte rar, iar în România nu mai există niciun tratament care să funcționeze. Timp de 4 ani, Roxana a luptat cu ajutorul tratamentelor standard și experimentale, atât la noi în țară, cât și în Europa, pentru a putea fi alături de fetița ei. Acum se află în punctul în care singura ei speranță vine din China, cu ajutorul unui tratament nou, foarte scump.
„În 28 ianuarie 2024 am plecat în China, la Hospital of Guangzhou Medical University, pentru a începe o terapie inovatoare CAR-T pentru tumori solide, pentru a stopa recidiva și pentru distrugerea completă a celulelor canceroase. Costul estimativ al tratamentului este de 150.000 euro”, ne-a povestit Roxana.
Recent, Roxana a finalizat al doilea ciclu de tratament, iar pe 25 martie trebuie să plece din nou în China pentru a fi supusă unui nou ciclu format dintr-un nou tratament complex, o abordare nouă care atacă tumorile și celulele canceroase din două direcții.
„Drumul nu este ușor. Stările se schimbă, uneori mă simt obosită, lipsită de energie, amețită. Îmi simt imunitatea căzând tot mai mult, iar virozele s-au ținut scai de mine, una după alta. O tuse sâcâitoare îmi ține companie de mai bine de o lună. Totuși, nu mă las învinsă. Nu sunt singură în această bătălie. Am nevoie de voi, de sprijinul și dragostea voastră. Lupt pentru a trăi, pentru a mă bucura de viață și de tot ce are ea de oferit” – Roxana
Jurnalul Roxanei cu bune și cu rele îl puteți citi pe pagina dedicată aici, iar donațiile pot fi făcute în conturile de mai jos:
Cont LEI:
RO75INGB0000999902380814
Titular cont: Roxana Carabineanu
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Cont EURO:
IBAN: RO70INGB0000999903373020
Titular cont: Roxana Carabineanu
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: EUR
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Revolut:
revolut.me/roxanan5tn
Anunț umanitar