Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, vine în România
Ministrul german al Afacerilor Externe, Annalena Baerbock, va fi în vizită la Bucureşti şi Constanţa, vineri, pentru a co-prezida conferinţa Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova şi pentru a se întâlni cu oficiali români.
Annalena Baerbock va co-prezida cea de-a doua conferinţă ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova alături de omologul său român, Bogdan Aurescu şi de Chrysoula Zacharopoulou, secretar de stat pentru dezvoltare, francofonie şi parteneriate internaţionale al Franţei, anunţă Ambasada Germaniei la Bucureşti citată de Agerpres.
Oficialii vor face apel la ţările participante să continue şi să dezvolte măsurile de sprijin pentru Republica Moldova de la prima conferinţă ministerială din 5 aprilie de la Berlin, de exemplu privind situaţia refugiaţilor din Ucraina, gestionarea frontierelor, securitatea energetică şi rezilienţa economică.
În cursul după-amiezii, ministrul Annalena Baerbock va avea întrevederi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Aceştia vor discuta pe teme legate de politica bilaterală şi europeană, se vor consulta cu privire la situaţia din Ucraina, precum şi intensificarea cooperării în domeniile politicii de securitate, economiei, climei şi energiei. Cei doi miniştri de Externe vor semna plicul prima zi cu timbrul comemorativ cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie. În continuare va avea loc o întâlnire cu preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România.
În prima parte a serii, ministrul Afacerilor Externe Annalena Baerbock se va deplasa în portul Constanţa, unde, împreună cu oficiali locali şi reprezentanţi ai unor companii germane, va discuta despre exporturile de cereale din Ucraina prin portul Constanţa.