Sari direct la conținut

Un nou „administrator” numit de ruși în Ucraina a fost ucis într-un atac cu o mașină-capcană

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Profimedia

Un nou „administrator” numit de forțele de ocupație rusești pentru a conduce un orășel din regiunea Harkov aflată în estul țării a fost ucis de o bombă pusă într-o mașină-capcană, relatează agenția Reuters.

Autoritățile de ocupație regionale au anunțat că Evgheni Yunakov, administratorul-șef al localității Velikyi Burluk, a fost ucis de „sabotori” ucraineni și un grup de recunoaștere al forțelor armate ale Kievului, potrivit agenției TASS.

Mai devreme în cursul zilei de luni autoritățile instalate de ocupanții ruși în regiunea Zaporojie din estul țării au raportat de asemenea că Andrei Siguta, șeful pe care l-au instalat în fruntea Melitopolului, unul dintre primele mari orașe ucrainene ocupate de forțele armate ale Moscovei, a scăpat de o tentativă de asasinat.

Vladimir Rogov, unul dintre membrii înalți ai administrației instalate de ruși în regiunea Zaporojie, a afirmat pe canalul său de Telegram că oficialul ar fi scăpat atacului ce a avut loc la locuința sa și că sabotorul ucrainean a fost ucis într-un schimb de focuri.

Un alt oficial instalat de ruși în Ucraina a fost ucis într-un atac de luna trecută

Anunțul uciderii lui Yunakov vine după ce pe 24 iunie rușii au anunțat că un oficial înalt din administrația pe care au instalat-o în zonele ocupate din Herson, o altă regiune din sudul Ucrainei, a fost ucis în urma unui atac cu bombă cu o mașină-capcană.

Agenția de presă rusă Tass a relatat că două mașini incendiate au fost găsite într-o curte din orașul Herson, unde a avut loc explozia, iar ferestrele unei case cu patru etaje au fost sparte. RIA Novosti relatează că mașina a sărit în aer în momentul în care Savlucenko s-a urcat în automobil.

A doua zi, generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, a refuzat să comenteze asupra activităților partizanilor ucraineni din zonele ocupate de forțele armate ruse, rezumându-se la a declara că „acei oameni care au trădat Ucraina și toți acei nenorociți care au venit aici ca să ne distrugă țara vor fi distruși”.

Urmărește ultimele evoluții din a 138-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro