Sari direct la conținut

Rafila: Numărul de cazuri COVID-19 se dublează. Trendul s-ar putea să dureze aproximativ 4-5 săptămâni / Ce spune despre școli

HotNews.ro
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că statisticile din ultima perioadă indică o dublare a numărului de infecţii cauzate de SARS-CoV-2, el precizând că nu se înregistrează cazuri grave.

  • ”În mod evident, această creştere săptămânală, care practic dublează numărul de cazuri, de la săptămână la săptămână, (…) arată un trend ascendent, care, probabil, sper şi din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, s-ar putea ca să dureze circa 4-5 săptămâni. Suntem la început”.

Rafila estimează că boala COVID-19 poate fi „chiar mai puţin decât o nouă gripă”. În context, el a amintit că există deja patru tipuri de coronavirus care produc îmbolnăviri în mod obişnuit, mai ales în sezonul rece.

  • ”Din fericire, nu sunt cazuri grave. Marea majoritate sunt, dacă vreţi, răceli banale, sigur, sunt şi cazuri mai serioase, care necesită spitalizare. Noi monitorizăm deja modul de încărcare al unităţilor sanitare cu persoane care au nevoie de asistenţă medicală de acest tip.
  • La ATI sunt relativ puţine cazuri, la ultima raportare aveam 52 de cazuri la terapie intensivă, din faţă de circa 1800 capacitate de a trata aceşti pacienţi.
  • Nu ne îngrijorează în acest moment şi ceea ce vedem că se întâmplă şi în alte ţări probabil se va întâmpla şi în România.
  • Cazurile vor fi numeroase, important este că nu vor fi grave şi pot fi tratate practic printr-o simplă izolare la domiciliu şi un tratament simptomatic, eventual antiviral, dacă există persoane care au şi alte afecţiuni sau care dezvoltă forme medii ale bolii”.

Rafila a mai spus că simulările realizate de Institutul de Sănătate Publică au estimat un număr maxim de aproximativ 10.000 de cazuri pe zi, în condiţiile în care ultima statistică arăta o medie de 1.100 de noi îmbolnăviri zilnic, transmite News.ro.

  • Cred că ne vom opri undeva în jur de 10-12.000 de cazuri înregistrate zilnic. Dar, repet, important nu este numărul de cazuri, importantă este evoluţia acestor cazuri, dacă presupune sau nu spitalizare, dacă vor fi forme uşoare de boală la care un tratament simptomatic şi izolarea timp de câteva zile s-ar putea să fie suficiente, atunci n-o să avem nicio problemă.
  • Opinia mea este că evoluţia acestei infecţii – în general nu aş vrea să facem referire numai la acest val – va fi exact în acest mod: perioade de acalmie, urmate de perioade de infectare a unor categorii de oameni care nu au imunitate faţă de această variantă sau subvariantă a virusului”.

Ministrul Sănătăţii a precizat că nu crede că există riscul ca viitorul an şcolar să înceapă online din cauza pandemiei, pentru că ”noul val pandemic se va epuiza” până în toamnă.

  • ”Personal, nu cred acest lucru din două motive. Primul motiv este legat de faptul că acest nou val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor, lucrul ăsta aproape sigur şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Sigur, pot apărea şi alte valuri pandemice, dar până la urmă eu cred că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate, pe care am regăsit-o de data aceasta şi la Ministerul Educaţiei, în sensul dorinţei de a păstra şcolile deschise. Şi vom monitoriza, vom propune aceeaşi modalitate de monitorizare a evoluţiei pandemiei în România, dacă va fi cazul, nu automat, care să ţină cont de gradul de solicitare şi de încărcare a sistemului de sănătate, nu, pur şi simplu de un număr de cazuri care poate nu avea niciun fel dă relevanţă sau o relevanţă foarte mică şi care ţinea şcolile închise fără să fie persoane internate în spital”
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro