Putin îndeamnă companiile energetice rusești să fie pregătite pentru un embargo al UE
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri companiile rusești să fie pregătite pentru un embargo petrolier și un nou pachet de sancțiuni din partea Uniunii Europene, a relatat agenția de presă de stat rusă TASS.
„După cum știți, Uniunea Europeană a introdus un alt pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, cu un embargo petrolier. Companiile naționale ar trebui să fie pregătite pentru această decizie. Am vorbit despre perspectivele unor astfel de restricții la ultima reuniune privind complexul de combustibili și energie”, a declarat el la o întâlnire cu guvernul, potrivit TASS, citată de CNN.
În luna mai, Uniunea Europeană a acceptat un embargo asupra a 90% din petrolul pe care îl importă din Rusia.
Putin a mai spus că Occidentul încearcă să forțeze alte țări să crească producția de energie, dar „piața rusă este stabilă și nu tolerează agitația”.
„De la începutul anului, nivelul producției de petrol a depășit cu 3,5% nivelul anului precedent. Producția de gaze pentru perioada ianuarie-mai a scăzut, dar foarte puțin – cu doar 2%”, a declarat președintele rus.
- Urmărește ultimele evoluții din a 135-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.