Admitere la liceu 2022: Ierarhia elevilor, în funcție de media la Evaluarea Națională și de cea din gimnaziu, a fost publicată/ Calendar și exemple de completare a fișei de opțiuni pentru liceu
Ierarhia mediilor obținute de absolvenții claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2022 și în baza căreia va fi făcută repartizarea la liceu va fi publicată vineri de Ministerul Educației pe site-ul dedicat evaluare.edu.ro. Astfel, elevii pot verifica ce loc ocupă în județul în care au susținut examenul sau în București, iar în acest fel își pot calcula șansele de a intra la liceul la care vor. Din 4 iulie, elevii pot completa fișa cu opțiuni pentru liceu, iar în 14 iulie vor afla la ce liceu au fost repartizați.
15:20 Ministerul Educației a publicat ierarhia la nivel judeţean/a municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2022.
În ierarhia mediilor, fiecare absolvent al clasei a VIII-a se va regăsi la o anumită poziție, alături de media de admitere la liceu pe care a obținut-o în urma examenului de Evaluare Națională 2022, calculată cu media din gimnaziu.
Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2022 au fost publicate de Ministerul Educației joi. Ponderea elevilor care au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională 2022 a crescuMinisterul Educației a publicat ierarhia la nivel judeţean/a municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2022.
Cum se calculează media de admitere la liceu 2022
Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial se calculează ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională 2022 susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
Calculul mediei de admitere la liceu 2022 se face astfel:
- MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN
unde:
- MA = media de admitere;
- ABS =media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
- EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.
- Media generală la Evaluarea Naţională se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la probele incluse în Evaluarea Naţională.
- Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la Evaluarea Naţională sunt inferioare notei cinci.
- Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci. Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a şi media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.
- Excepţie fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunostinţelor de limbă modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale pentru care se susţin probe de verificare a cunostinţelor la limba maternă.
Când va avea loc repartizarea computerizată. Calendar admitere la liceu 2022
În perioada 4-11 iulie, elevii care au promovat examenul de Evaluare Națională 2022 trebuie să completeze fișa de admitere la liceu. În 14 iulie, elevii vor afla la ce liceu au fost repartizați.
Calendar:
- 4-11 iulie: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a
- Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!
- Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere
- NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru romi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați, dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, completează opțiunile în perioada 8 – 11 iulie 2022
- 4 – 11 iulie 2022 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere
- 4 – 11 iulie 2022 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
- Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini), se face prin repartizare computerizată (o etapă), în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv și în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.
- 12 iulie – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrulde admitere județean/almunicipiuluiBucurești
- 12 iulie – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
- 13 iulie – Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București;transmiterea modificărilor la comisia națională
- 13 iulie – Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
- 14 iulie – Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023
- 14 iulie – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal
- 14 iulie – Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
- 15 – 20 iulie – Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
- 20 iulie – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
- 21, 22 și 25 iulie – Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată
Criterii de departajare pentru elevii cu medii egale
În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
- a) media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
- b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
- c) nota obţinută la proba de limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2022;
- d) nota obţinută la proba de matematică de la Evaluarea națională 2022;
- e) nota obţinută la proba de limbă maternă de la Evaluarea națională 2022.
- În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate școlară care au mediile de admitere şi toate mediile menţionate mai sus egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.
- Pentru liceul teoretic și vocaţional, repartizarea candidaţilor se efectuează pe filiere, profiluri și specializări, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere/mediilor finale de admitere şi în funcţie de opţiuni.
- În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe domenii, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificări profesionale se va face în următorii ani de studiu, potrivit structurii curriculare aprobate şi conform reglementărilor în vigoare. Unitatea de învăţământ şi inspectoratul școlar au obligaţia de a afişa oferta de şcolarizare/oferta de formare profesională concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale.
- Pentru liceele din filiera vocaţională – profilurile sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic – precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, se vor organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe de aptitudini.
Cum se completează fișa de admitere la liceu
Copiii și părinții trebuie să fie atenți cum completează fișa cu opțiunile pentru liceu, deoarece trecerea greșită a codurilor poate duce la o repartizare nedorită.
Potrivit broșurii de admitere la liceu 2022, trebuie ținut cont de următoarele reguli în momentul în care se completează fișele cu opțiuni:
- Candidaţii completează pe fişa de înscriere, în ordinea preferinţelor, codurile opţiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.
- Candidaţii sunt avertizaţi că pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire la care predarea se face într-o limbă a unei minorităţi naţionale pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă respectivă sau dacă au susţinut şi au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limba maternă menţionată la Art. 10, alin. 8 din Metodologia de admitere. În caz contrar, opţiunea va fi anulată în momentul repartizării computerizate.
- Candidaţii sunt avertizaţi că pentru specializările la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au susţinut şi dacă au promovat proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernă respectivă şi au pe fişă nota obţinută la această probă. În caz contrar, opţiunea respectivă va fi anulată în momentul repartizării computerizate.
- Pe fișa de admitere a fiecărui candidat se pot afla note la cel mult două limbi materne diferite la rubrica „nota obținută la limba și literatura maternă la evaluarea națională“ (una dintre ele fiind, eventual, limba maternă din care a studiat disciplinele la gimnaziu).
Exemplu de completare a opțiunilor:
- (1) Dacă prima opţiune este pentru specializarea matematică-informatică, liceu – cursuri de zi, din Liceul Minerva, care are în broşură codul 107, atunci elevul va completa poziţia 1 din fişă astfel: 1 – 107
- (2) Dacă a doua opţiune este pentru Liceul Apollo, specializarea ştiinţe sociale – cursuri de zi, care are în broşură codul 279, atunci elevul va completa poziţia 2 din fişă astfel: 2 – 279
Celelalte opţiuni pentru licee se completează în acelaşi mod, în ordinea preferinţelor, prin precizarea codului alocat fiecărei opţiuni. Notă: numele unităţilor de învăţământ şi codurile folosite spre exemplificare sunt fictive.