Ramona Chiriac s-a suspendat din funcția de șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România pentru a candida la europarlamentare
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene (CE) în România, Ramona Chiriac, s-a suspendat din funcția pe care o deține, pentru a putea candida la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Ea va ocupa primul loc pe listele comune PSD și PNL, au decis liderii coaliției într-o ședință care a avut loc luni.
Ramona Chiriac s-a suspendat din funcția deținută la Reprezentanța Comisiei Europene în România, iar locul îi va fi luat de șefa adjunctă, Mara Roman.
„Ca orice cetățean european, funcționarii și agenții temporari ai Comisiei Europene au dreptul de a candida în alegeri. Doamna Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a comunicat deja decizia de a candida la alegerile pentru Parlamentul European către forurile ierarhice superioare și serviciile relevante ale Comisiei Europene”, se arată într-un comunicat de presă.
Chiriac a intrat în concediu fără plată.
„În același timp, ținând cont de prevederile Regulamentului de stabilire a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității Europene a Energiei Atomice, dar și de procedurile interne ale Comisiei Europene, doamna Chiriac a solicitat suspendarea din activitate prin aprobarea de concediu fără plată din motive personale cu caracter imperios conform prevederilor articolului 17 ale sus numitului regulament”, conform aceluiași comunicat de presă.
Cine este Ramona Chiriac
Ramona Iulia Chiriac a fost numită în 2021 șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București. Mandatul său a început la 1 iulie 2021. În această calitate a reprezentat oficial la București poziția executivului european condus de Ursula von der Leyen.
Chiriac are cetățenie română și este diplomat de carieră. Are o experiență de aproape 20 de ani în afaceri europene, dobândită inclusiv la nivel local, în România, preciza, atunci când a fost numită în funcție, biroul de presă al reprezentanței.
Chiriac face parte din serviciul diplomatic român din 2008. Înainte de această experiență de peste zece ani în funcții diplomatice, a lucrat în administrația publică centrală și locală din România, având atribuții legate în special de pregătirea autorităților locale române pentru aderarea țării la UE.
În cadrul Ministerului Integrării Europene din România a fost responsabilă în special de promovarea valorilor UE, de furnizarea de informații privind oportunitățile de finanțare, precum și de diseminarea cunoștințelor despre UE prin organizarea de conferințe, seminare, campanii de informare și ateliere.
A absolvit Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Are două diplome de master, una în studii europene și alta în studii de gen.
Este căsătorită, are un copil și cunoaște cinci limbi străine (engleza, franceza, germana, spaniola și italiana), potrivit datelor de pe site-ul MAE.
Cum ar putea arăta lista PSD-PNL pentru europarlamentare
HotNews.ro a scris încă de zilele trecută că lista PSD-PNL pentru europarlamentare va fi deschisă de Ramona Chiriac. Conform surselor politice, lista va arăta astfel:
Candidat independent:
- Ramona Chiriac
Varianta în lucru a candidaților PSD:
- Mihai Tudose Claudiu
- Manda Victor Negrescu
- Simona Bucura Oprescu
- Maria Grapini
- Vasile Dîncu
- Dragoș Benea
- Dan Nica
- Gheorghe Cârciu
Varianta în lucru a candidaților PNL:
- Siegfried Mureșean
- Rareș Bogdan
- Dan Motreanu
- Adina Vălean
- Alina Gorghiu
- Sabina Iosub
- Daniel Buda
- Vasile Blaga
Citește și: