VIDEO Macron insistă că Rusia nu trebuie umilită: Să fim lucizi și să constatăm că noi nu suntem în război cu Rusia / Discuții cu Rusia, o chestiune de bun simț
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost întrebat, miercuri, în România, despre declarațiile sale potrivit cărora Rusia nu ar trebui umilită, el răspunzând că „Rusia este o putere de temut”, iar „noi nu dorim să avem un război cu poporul rus”.
Preşedintele Franţei a făcut aceste declarații la baza Mihail Kogălniceanu, într-o conferință de presă comună cu Klaus Iohannis.
Întrebat despre declarațiile sale potrivit cărora Rusia nu ar trebui umilită, Macron a spus că ”în faţa războiului decis de Rusia împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean, poziţia Franţei şi a Europei este clară din prima zi”, dar este o putere de temut și nimeni nu vrea un război cu poporul rus.
- „În fața războiului hotărât de Rusia împotriva Ucrainei, poziția Franței și a Europei e clară din prima zi – am spus să facem totul pentru a împiedica acest război și pentru a sancționa clar Rusia
- Încă de la începutul conflictului am luat 6 seturi de sancțiuni succesive, până la ultimul, care sancționează aproape integral aprovizionarea cu petrol rusesc
- Aceasta este poziția Franței, fără niciun compromis, dar dorim să construim și Franța
- La un moment dat, focul trebuie să înceteze și discuțiile trebuie reluate
- Geografia este încăpățânată și Rusia va rămâne acolo unde este. Este o putere de temut și noi nu dorim un război cu poporul rus și nu dorim să-l nimicim mâine
- Pentru ca Ucraina să câștige și războiul să înceteze trebuie să negociem. Zelenski trebuie să negocieze cu Rusia. Și noi, europenii, vom fi prezenți la această masă aducând garanții de securitate
- Aceasta este realitatea și asta trebuie să se întâmple la un moment dat și niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul”, a afirmat Macron.
Președintele Franței a mai susținut că singura soluție pentru un acord cu Rusia este ca Zelenski să negocieze, pentru că discuțiile sunt „o chestiune de bun simț”.
Macron a mai spus că „trebuie să fim lucizi și să constatăm că noi nu suntem în război cu Rusia”:
- „Încă din prima zi, Franța a spus clar că Rusia este țara agresoare, care nu respectă integritatea teritorială și nici suveranitatea Ucrainei. Am condamnat ferm acest război și am luat măsuri.
- Dificultatea la ora actuală, pe care am discutat-o și cu președintele Iohannis este că, bineînțeles, denunțăm această situație, sancționăm Rusia, susținem ucrainenii ca să se lupte, dar să fim lucizi și să constatăm că noi nu suntem în război cu Rusia.
- Singura ieșire, singura soluționare a conflictului este fie o victorie militară a Ucrainei, fie la un moment dat o discuție, pentru că e singura cale să permită un acord între Ucraina și Rusia. Este o chestiune de bun simț.
- Sunt frapat să văd că există o formă de escaladare verbală fără să se tragă consecințele acestor declarații”.
Macron a vorbit cu Putin în mod regulat după invazia în Ucraina, iar poziția sa a fost criticată în repetate rânduri de unii parteneri estici și baltici din Europa, deoarece aceștia consideră că subminează eforturile de a-l presa pe Putin să se așeze la masa negocierilor.
Franța a sprijinit Ucraina din punct de vedere militar și financiar, dar până acum Macron nu a fost la Kiev pentru a oferi un sprijin politic simbolic, la fel ca alți lideri UE, lucru pe care Ucraina și-a dorit să îl facă.