Sari direct la conținut

Guvernul: Nu am primit nicio solicitare din partea Rusiei pentru ca aeronava ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, să tranziteze spațiul aerian al României

HotNews.ro
Serghei Lavrov, Foto: Russian Foreign Ministry Press Service / AP / Profimedia
Serghei Lavrov, Foto: Russian Foreign Ministry Press Service / AP / Profimedia

Guvernul a precizat luni pentru HotNews.ro că Federația Rusă nu a solicitat autorităților române ca aeronava ministrului rus de externe, Serghei Lavrov să tranziteze spațiul aerian al României. Răspunsul vine după ce, directorul general al agenției spaţiale Roscosmos, Dmitri Rogozin, a enumerat România printre statele care și-ar fi închis spațiul aerian, avand un mesaj amenințător pentru românii răzbunători.

  • „Până la acest moment, la nivelul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), nu a fost înregistrată nicio solicitare din partea autorităților din Federația Rusă pentru ca aeronava ministrului rus de externe, Serghei Lavrov să tranziteze spațiul aerian al României. Ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene, România aplică aceleași măsuri impuse de Comisia Europeană.”, a precizat luni pentru HotNews.ro Ministerul Transporturilor.

Răspunsul vine după ce HotNews.ro a solicitat Guvernului să precizeze dacă și România a interzis la rândul său tranzitarea spațiului aerian de către aeronava ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, așa cum au făcut Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru.

Directorul general al agenției spaţiale Roscosmos, Dmitri Rogozin, a lansat amenințări fără precedent la adresa statelor care au închis spațiul aerian pentru avionul care urma să îl ducă în Serbia pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. În mesajul său de amenințare, care îi include și pe „românii răzbunători”, Rogozin invocă racheta balistică intercontinentală Sarmat (Satan 2), despre care Moscova a susținut că nu poate fi interceptată de niciun sistem de apărare existent și că are o rază de acțiune de 11.000 de km.

  • „La ce este bun “Sarmat”?
  • El nu va cere pemisiunea pentru zbor de tranzit nici bulgarilor fricoși, nici românilor răzbunători, nici celor din Muntenegru care au trădat istoria noastră comună.
  • Exact la fel ca în cazul celorlalți, gen cei din Suedia”, a scris pe Twitter Dmitri Rogozin, şeful programului spaţial rusesc și fost vicepremier.

Lavrov, nevoit să își anuleze vizita în Serbia după ce trei țări au închis spațiul aerian pentru avionul său

Mesajul lui Rogozin vine în contextul în care vizita pe care ministrul rus de Externe Serghei Lavrov urma să o facă luni şi marţi în Serbia a fost anulată, trei dintre vecinii sârbilor, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru, refuzând să lase avionul său să le folosească spaţiul aerian, potrivit The Guardian și BBC.

Moscova a acuzat Occidentul pentru că Lavrov a fost nevoit să își anuleze vizita. Purtătoarea de cuvânt a Ministeului rus de Externe, Maria Zaharova, a numit mișcarea drept ”un nou canal de comunicare închis”, conform agențiilor de presă rusești.

Decizia Bulgariei, Macedoniei de Nord și Muntenegrului vine ca urmare a interdicţiei cu privire la folosirea spaţiului aerian din cauza ofensivei militare a Rusiei în Ucraina. Serbia este în continuare o ţară prietenă cu Rusia, astfel că nu s-a alăturat sancţiunilor decise de Uniunea Europeană şi Marea Britanie pentru ruşi.

UE şi britanicii au închis spaţiul lor aerian pentru avioanele ruseşti, inclusiv pentru avioanele private ale oligarhilor. La fel ca alte ţări europene, Serbia primeşte gaz rusesc. La rândul său, Kremlinul susţine puternic refuzul Serbiei de a recunoaşte independenţa Kosovo.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro