Atacul rușilor asupra Kievului, o tentativă de a bloca aprovizionarea forțelor Ucrainei cu armament occidental (Ministerul britanic al apărării)
Atacul rușilor asupra Kievului a fost, cel mai probabil, o încercare de a da peste cap furnizarea de armament de către Occident, spune ministerul britanic al apărării în ultimul raport privind evoluția războiului.
Atacul rusesc cu rachete asupra Kievului, în dimineața zilei de duminică, a fost, cel mai probabil, o tentativă de a întrerupe aprovizionarea unităților ucrainene cu echipamente militare occidentale, potrivit serviciului de informații al ministerului de la Londra.
”În primele ore ale zilei de 5 iunie, rachetele de croazieră rusești Kh-101 lansate de aviația rusă au lovit infrastructura feroviară din Kiev, cel mai probabil, într-o încercare de a întrerupe aprovizionarea cu echipament militar occidental a unităților ucrainene.
În Donabs, continuă luptele intense în orașul Severodonețk care este disputat de cele două părți, iar forțele rusești continuă să forțeze avansul spre Sloviansk, ca parte a încercării de a încercui trupele Ucrainei”, se arată în raport.
Blocada rușilor la Marea Neagră
În urma pierderii navei de război Moskva în aprilie, trupele rusești au comasat, cel mai probabil, elemente ale apărării aeriene în Insula Șerpilor, din vestul Mării Negre, se mai arată în raport.
Printre acestea figurează sisteme SA-15 și SA-22, mai spun britanicii.
Este probabil ca aceste sisteme să fie amplasate pentru a asigura apărarea antiaeriană pentru navele rusești care operează în zona Insulei Șerpilor.
Activitatea Rusiei din zona insulei are ca scop și blocada asupra exporturilor de cereale ale Ucrainei.
–
- Evenimentele din ziua 103 a invaziei ruse LIVE pe HotNews.ro