Lavrov și-a anulat vizita în Serbia și acuză Occidentul / Diplomaților ruși nu le rămâne decât să devină maeștri ai teleportării
O vizită pe care ministrul rus de Externe Serghei Lavrov ar fi trebuit să o facă luni şi marţi în Serbia a fost anulată, trei dintre vecinii sârbilor, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru, refuzând să lase avionul său să le folosească spaţiul aerian, relatează The Guardian și BBC. Ministrul rus de Externe urma să sosească în Serbia luni, înainte de a pleca spre Turcia.
Moscova a acuzat Occidentul pentru că Lavrov a fost silit să își anuleze vizita. Purtătoarea de cuvânt a ministeului rus de externe, Maria Zaharova, a numit mișcarea drept ”un nou canal de comunicare închis”, transmit agențiile de presă rusești.
“Diplomația noastră nu stăpânește încă teleportarea”, a comentat și un înalt oficial rus din minister, citat de Interfax.
Decizia Bulgariei, Macedoniei de Nord și Muntenegrului vine ca urmare a interdicţiei cu privire la folosirea spaţiului aerian din cauza ofensivei militare a Rusiei în Ucraina.
Serbia este în continuare o ţară prietenă cu Rusia, astfel că nu s-a alăturat sancţiunilor decise de Uniunea Europeană şi Marea Britanie pentru ruşi.
UE şi britanicii au închis spaţiul lor aerian pentru avioanele ruseşti, inclusiv pentru avioanele private ale oligarhilor.
La fel ca alte ţări europene, Serbia primeşte gaz rusesc. La rândul său, Kremlinul susţine puternic refuzul Serbiei de a recunoaşte independenţa Kosovo. Lavrov urma să discute la Belgrad cu preşedintele Aleksandar Vucic.
–
- Evenimentele din ziua 103 a invaziei ruse LIVE pe HotNews.ro