Sari direct la conținut

Medvedev: „Sancțiunile europene lovesc populația de rând din Rusia, dar elita politică nu va fi afectată”

HotNews.ro
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia

Sancțiunile UE lovesc populația de rând în timp ce elita politică și marile afacerile din Rusia nu vor fi afectate, susține fostul președinte rus Dmitri Medvedev, transmite SkyNews.

Fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a spus marți pe canalul său de Telegram că sancțiunile pe care le iau țările occidentale sunt „îndreptate precis” împotriva cetățenilor de rând din Rusia.

De asemenea, el susține că elita politică din Rusia nu a fost afectată de măsurile punitive luate de țările occidentale și nu vor fi „fatale” nici pentru marile afaceri.

  • „Aceste sancțiuni sunt îndreptate tocmai împotriva poporului rus. Și indiferent de ce mormăie bunicii americani și europeni că de fapt pedepsesc șefii, dar iubesc cetățenii de rând, este o prostie”, a spus vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Dmitri Medvedev susține că toate sancțiunile pe care le-au luat sau le vor lua liderii europeni va face traiul de zi cu zi a oamenilor obișnuiți greu de suportat.

  • „Care este scopul îngheţării fondurile Băncii Centrale a Rusiei și a altor active ale statului? Simplu. Pentru a înrăutăți economia, să lovească rubla, să crească inflația și să mărească prețurile în magazine, ceea ce înseamnă o scădere a nivelului de trai al cetățeanului rus obișnuit.
  • Un embargo asupra achiziționării de petrol și gaze din Rusia? Același lucru: să reducă veniturile bugetare și să oblige statul să abandoneze obligațiile sociale, inclusiv indexarea veniturilor. Lovesc de fapt contribuabilul”, a declarat Medvedev.

Criză economică lovește Rusia

Potrivit unei analize făcute de Reuters, Rusia s-ar putea confrunta cu o profundă criză economică.

Inflația este încă la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, urcând accelerat la 17%, mai ales după ce Rusia a declanșat „operațiunea militară specială” pe 24 februarie.

Iar scenariile nu par prea îmbucurătoare, Rusia așteptându-se la o inflație de peste 20% anul acesta.

Asta înseamnă că o creștere cu 10% a pensiilor și salariului minim anunțat de președintele rus Vladimir Putin îi vor lăsa pe mulți să se confrunte cu o reducere a veniturilor.

Bugetul Rusiei este puternic presat și de finanțarea campaniei militare din Ucraina, ministrul rus de finanțe, Anton Siluanov, spunând vineri că Moscova are nevoie de „resurse financiare uriașe” pentru a face față războiului.

Perspectivele sunt sumbre pentru firmele mici

Fimele mici din Rusia se vor confrunta cu cele mai mai multe provocări în următoare perioadă, se arată în analiza făcută de Reuters, dar nu se poate face o evaluare precisă deoarece sunt prea puține date oficiale.

„Foarte puține companii doresc să creeze o strategie sau să planifice contracte pe termen lung, în acest moment. Afacerile, în special cele mici, vor încerca să supraviețuiască, nu vor dori să se dezvolte”, a spus Anastasia Kiseleva, partener la o mică firmă de relații publice din Moscova.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro