Sari direct la conținut

VIDEO ​Depozit de azotat de amoniu, lovit de ruși în regiunea Harkov

HotNews.ro
​Depozit de azotat de amoniu, lovit de ruși în regiunea Harkov, Foto: Telegram/ Pavlo Kirilenko
​Depozit de azotat de amoniu, lovit de ruși în regiunea Harkov, Foto: Telegram/ Pavlo Kirilenko

Un depozit în care era stocat azotat de amoniu a fost ținta unei lovituri rusești, luni, în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile regionale ucrainene, potrivit AFP.

„Explozia din regiunea Harkov nu reprezintă o amenințare pentru populația locală”, a dat asigurări pe pagina sa de Telegram guvernatorul regiunii vecine Donețk, el însoțind mesajul cu o imagine în care se vede un impresionant nor de fum portocaliu ce se ridică deasupra câmpurilor.

„Un obuz rusesc a lovit un depozit de pe teritoriul regiunii Harkov, unde, potrivit informațiilor preliminare, era stocat azotat de amoniu”, a precizat guvernatorul din Donețk, adăugând că „coloana de fum ar putea speria” populația, dar că „nu există niciun motiv de panică”.

Azotatul de amoniu (aflat la originea exploziilor devastatoare care au distrus portul și cartiere întregi din Beirut în august 2020 – n.r.) este folosit în principal ca îngrășământ „azotat”, dar este folosit de asemenea și la fabricarea explozivilor.

__

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro