Sari direct la conținut

Ludovic Orban îl critică și el dur pe Ciolacu în cazul Roșia Montană: Prin declaraţiile sale stupide, putea să furnizeze argumente pentru o decizie defavorabilă României

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: AGERPRES
Ludovic Orban, Foto: AGERPRES

Liderul Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că, prin „declaraţiile sale stupide”, putea să furnizeze „argumente arbitrilor” pentru o decizie defavorabilă statului român, în procesul privind Roşia Montană, transmite News.ro.

  • „Normal ar fi fost ca declaraţiile lui Ciolacu să spună clar că nu există niciun motiv pentru ca statul român să piardă procesul şi că pretenţiile companiei sunt complet nefundamentate. În loc de asta, Ciolacu a dat dreptate companiei prevăzând pierderea procesului şi acuzând nedrept oameni politici corecţi care nu au făcut jocul Gabriel Resources cât timp au deţinut funcţii de demnitate în statul român.
  • Prin declaraţiile sale stupide, făcute chiar în timp ce arbitrii erau în curs de judecare, Ciolacu putea chiar să furnizeze argumente arbitrilor pentru o decizie defavorabilă statului român. Din fericire, România a câştigat”, scrie fostul premier, pe Facebook.

Orban menţionează că „adevărul a ieşit clar la suprafaţă” şi s-a dovedit că demersul său cu privire la acest litigiu a fost unul „corect, legal şi benefic” pentru statul român.

„De o lună de zile PSD, PNL şi mercenarii lor din media mă acuză pe mine, pe Cioloş, pe cei din USR şi pe cei din societatea civilă că suntem vinovaţi pentru pierderea arbitrajului cu Gabriel Resources şi pentru miliardele de euro pe care va trebui să le plătească statul român. Tonul la acuzaţii l-a dat Ciolacu din 1 februarie. Un premier al României are obligaţia să reprezinte interesele României”, a mai spus liderul Forţa Dreptei.

Dacian Cioloș a cerut sâmbătă demisia lui Ciolacu, pe care l-a acuzat de „acțiuni premeditate împotriva intereselor României”.

De asemenea, președintele USR, Cătălin Drulă, a trimis sâmbătă dimineață sesizare oficială la Ontario Securities Commission, instituția care supervizează tranzacțiile bursiere din Canada, pentru a investiga o posibilă manipulare a acțiunilor companiei Gold Corporation.

Marcel Ciolacu a răspuns vehement la acuzații: „Păi ce, eu joc la bursă? Adică eu câștig un proces și nu aduc o criză în România și tot eu sunt acuzat că de ce-am câștigat? Chiar nu le e rușine?”

România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.

Conform documentului prin care s-a comunicat hotărârea, decizia a fost luată cu majoritate și stabilește inclusiv o serie de daune pe care compania Gabriel Resources va trebui să le plătească României, sume de bani care țin de cheltuielile de judecată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro