Cioloș vrea demisia lui Ciolacu, pe care îl acuză de „acțiuni premeditate împotriva intereselor României”
„Îi cer demisia lui Marcel Ciolacu pentru acțiuni premeditate împotriva intereselor României. Declarațiile lui în cazul Roșia Montană din ultimele luni au subminat și pus în pericol statul român”, a scris Dacian Cioloș sâmbătă dimineața pe contul său de Facebook.
Reamintim că fostul premier Dacian Cioloş afirma, după ce România a câştigat procesul în cazul Roşia Montană, că Roşia Montană rămâne în patrimoniul mondial UNESCO, iar statul român nu plăteşte nici o despăgubire, el exprimându-şi totodată speranța că „cei care l-au acuzat să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde”.
„Roşia Montană rămâne în patrimoniul mondial UNESCO, iar statul român nu plăteşte nici o despăgubire. Sper că cei care m-au acuzat în ultimii ani să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde şi că este datoria noastră să îl protejăm onest, până la capăt”, a scris pe pagina sa de Facebook fostul premier Dacian Cioloş.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri seară că România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană, în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.
Decizia a fost dată în procedura de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munţii Apuseni. Procedura de arbitraj s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.