VIDEO Cum descriu oamenii care au fost evacuați din uzina Azovstal viața în subsolurile oțelăriei. „Disperare absolută”
Oameni evacuați din uzina Azovstal și care au ajuns într-un adăpost din Zaporojie povestesc acum despre condițiile din interiorul fabricii, despre care spun că sunt „infernale”, relatează BBC.
O femeie pe nume Katerina a spus că nu a văzut lumina zilei și nu a respirat aer curat cât timp a fost în oțelărie.
Ea a spus că îi era teamă pentru siguranța bărbaților care ieșeau la suprafață în băiata focului pentru a aduce apă pentru „a ne putea spăla”.
Totodată, ea crede că dacă ultimii soldați ucraineni rămași ascunși în oțelărie nu pleacă, „vor fi uciși cu toții”.
„Disperare absolută”
O femeie pe nume Olena a spus că „oamenii nu se opresc din plâns” și că sunt „într-o disperare absolută să iasă de acolo”.
#Mariupol, in the bunkers of #Azovstal.
Water is running low. #Ukraine #Russia #WarCrimes pic.twitter.com/nEW83uPvyy
— Canadian Ukrainian Volunteer \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6\uD83C\uDDE8\uD83C\uDDE6✊\uD83C\uDFFB (@CanadianUkrain1) April 28, 2022
„Oamenii au început să se gândească la sinucidere pentru că nu există nicio cale de ieșire.”
Mark, un băiat de 11 ani, a spus că era speriat pentru că avioanele de război „trăgeau mereu” și „erau bombe care cădeau și explodau”. „A fost înfricoșător să aud toate astea – întregul buncăr s-a cutremurat”, a spus el.
People who were evacuated from #Azovstal tell their stories. We all even cannot imagine the scale of hell they have gone through #ArmUkraineNow pic.twitter.com/EPGaKtlD6U
— Olena Halushka (@OlenaHalushka) May 3, 2022
Petro Andriuschenko, consilier al primarului din Mariupol, citat de CNN, a spus că „De acum, dacă există iad în lume, acesta este în Azovstal”.
Există bombardamente și atacuri non-stop, chiar și noaptea. În unele zone, ostilitățile sunt deja dincolo de gardul oțelăriei.
Ultimii 11 kilometri pătrați de libertate din Mariupol au fost transformați în iad”, a declarat, joi dimineață, Petro Andriuschenko, consilier al primarului din Mariupol.
Ucraina spune că încetarea focului a fost încălcată de ruși, iar civilii nu pot fi evacuați
Un comandant ucrainean din interiorul ruinelor complexului Azovstal din Mariupol a înregistrat un mesaj video în care spune că luptele grele continuă, deși rușii anunțaseră o încetare a focului de trei zile, potrivit CNN.
„A fost a treia zi în care inamicul a pătruns pe teritoriul Azovstal. Luptă aprigă și sângeroasă este în desfășurare”, a declarat Sviatoslav Palamar, comandantul adjunct al regimentului Azov.
⚡️The „#Azovstal” was shelled from the ship’s artillery. The situation at the plant is close to critical. pic.twitter.com/LBg0jTvjZv
— NEXTA (@nexta_tv) May 5, 2022
„Apărătorii orașului luptă singuri de 71 de zile cu forțele copleșitoare ale inamicului și dau dovadă de atâta rezistență și eroism încât țara trebuie să știe ce înseamnă să fii loial patriei”, a spus Palamar pe Telegram.
„Încă o dată, rușii au încălcat promisiunea unui armistițiu și nu au permis evacuarea civililor care continuă să se ascundă în subsolurile uzinei Azovstal. Fac un apel către comunitatea mondială să evacueze civilii”, a spus Palamar.