Sari direct la conținut

Coronavirus: SUA ordonă membrilor consulatului său la Shanghai să părăsească oraşul

HotNews.ro
Zgarie-nori din Shanghai, Foto: Google Earth
Zgarie-nori din Shanghai, Foto: Google Earth

Statele Unite au ordonat angajaţilor neesenţiali ai consulatului său din Shanghai să părăsească oraşul, pe fondul unei explozii epidemice şi măsurilor stricte de izolare în metropolă, a anunţat marţi ambasada americană, anunţă AFP și Agerpres.

Capitala economică a Chinei se confruntă cu cea mai mare creştere a cazurilor de la începutul pandemiei. Autorităţile au ordonat izolarea aproape integrală a celor 25 de milioane de rezidenţi şi îi plasează pe cei care au fost testaţi pozitiv în centre de carantină.

În acest context, Departamentul de Stat al SUA a „ordonat plecarea (personalului său) din cauza epidemiei de COVID-19 în curs”, a afirmat un purtător de cuvânt al ambasadei Statelor Unite într-un comunicat.

De asemenea, diplomaţii americani au informat autorităţile chineze „despre îngrijorările lor cu privire la siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor americani”, a precizat textul.

China este una dintre ultimele ţări din lume care aplică o strategie strictă zero-COVID.

Aceasta constă în mai multe măsuri: lockdown de îndată ce apar câteva cazuri, separarea persoanelor testate pozitiv de restul populaţiei, vizele eliberate în număr redus, carantină la sosirea pe teritoriu sau chiar urmărirea deplasărilor.

Ministerul chinez al Sănătăţii a raportat marţi peste 23.000 de noi cazuri pozitive în Shanghai.

Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori ai săi sunt în continuare în lockdown, iar unii au probleme în aprovizionare cu alimente.

Mulţi dintre cei care au fost testaţi pozitiv au fost, de asemenea, plasaţi în izolare în centre mari de carantină amenajate în săli de expoziţie sau în structuri prefabricate.

Săptămâna trecută, ambasada Statelor Unite indicase deja că „permite” angajaţilor neesenţiali ai consulatului să părăsească Shanghai. De asemenea, a estimat că cetăţenii americani riscă să se confrunte cu „aplicarea arbitrară” a restricţiilor anti-COVID-19.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro