Sari direct la conținut

Șeful Statului Major al SUA pledează pentru sporirea trupelor americane în Europa de Est, inclusiv România

HotNews.ro
Generalul Mark Milley, Foto: Olivier DOULIERY / AFP / Profimedia
Generalul Mark Milley, Foto: Olivier DOULIERY / AFP / Profimedia

Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, generalul Mark Milley, a declarat, marţi, că SUA ar trebui să trimită mai multe trupe în Europa de Est pentru a descuraja agresiunea rusă.

Declarația a fost făcută în prima sa audiere în faţa Congresului de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Milley precizând că se referă la trupe mobile.

„Sfatul meu ar fi să creaţi baze permanente, dar să nu staţionaţi permanent (forţe), astfel încât să obţineţi efectul permanenţei prin forţele de rotaţie care circulă prin baze permanente. Cred că mulţi dintre aliaţii noştri europeni, în special cei precum Ţările Baltice sau Polonia şi România şi din alte părţi – sunt foarte, foarte dispuşi să stabilească baze permanente. Ei le vor construi, vor plăti pentru ele”, a spus el, potrivit BBC citat de News.ro.

El a continuat să numească războiul din Ucraina „cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi securităţii Europei şi, probabil, a lumii în cei 42 de ani de când serveşte ţara în uniformă”.

„Insulele Pacificului şi plajele Normandiei au fost mărturie despre tragedia incredibilă care se întâmplă asupra umanităţii atunci când naţiunile vor puterea prin agresiune militară peste graniţele suverane”, a spus Milley.

„În ciuda atacului oribil asupra instituţiilor libertăţii, este încurajator să vezi lumea adunându-se şi să spună că niciodată nu trebuie să mai existe spectrul războiului în Europa”, a declarat el, conform BBC.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro