Sari direct la conținut

Alegeri parlamentare Ungaria: "Un Putin ungur sau Europa? Ce alegeți?” Ungurii decid dacă Viktor Orban rămâne la putere

HotNews.ro
Alegeri parlamentare in Ungaria, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Alegeri parlamentare in Ungaria, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Ungurii sunt așteptați duminică să își voteze reprezentanții în alegerile parlamentare. Miza uriașă a scrutinului: vor reuși ei să-l schimbe de la conducere pe cel mai longeviv premier european Viktor Orban, campionul iliberalismului, liderul populist care a stârnit nenumărate valuri la Bruxelles și care a făcut notă discordantă față de restul Europei de la declanșarea războiului în Ucraina de către Vladimir Putin.

Viktor Orban: „Sunt încrezător”

„Sunt încrezător”, a declarat duminică premierul Ungariei, Viktor Orban, după ce a votat în scrutinul legislativ în circumscripţia sa electorală din districtul Zugliget din Budapesta, transmite dpa, citată de Agerpres.

„Sunt nişte alegeri ciudate… din cauza războiului (din Ucraina), trebuie să tratăm chestiuni de război şi pace”, le-a declarat jurnaliştilor Orban, aflat la putere de 12 ani.

„Este un război între două ţări mari şi este ceva periculos. Nu trebuie să ne amestecăm. Rivalii noştri (politici) nu iau în calcul gravitatea situaţiei şi vor să ia măsuri prin care ar implica ţara în război. Ar fi tragic pentru Ungaria”, a insistat Orban, potrivit EFE.

Premierul ungar încearcă să obţină un al cincilea mandat, al patrulea consecutiv.

Sondajele de opinie creditau recent partidul său Fidesz, naţionalist, cu câteva procente în faţa alianţei de opoziţie formată din şase partide. Este pentru prima dată când o astfel de alianţă – din care fac parte formaţiuni de stânga, verzi, liberale şi conservatoare de dreapta – a fost formată, pentru ca opoziţia să-şi îmbunătăţească şansele de a-l învinge pe Orban.

Principalul candidat al alianţei de opoziţie: „Haideţi să votăm pentru o lume mai bună”

Principalul candidat al alianţei de opoziţie, conservatorul independent Peter Marki-Zay, le-a cerut cetăţenilor să voteze pentru a-l îndepărta pe Orban de la guvernare, într-o înregistrare video postată pe Facebook duminică dimineaţa.

„Haideţi să votăm pentru o lume mai bună, o Ungarie fericită”, a îndemnat el din faţa locuinţei sale din Hodmezovasarhely, un mic oraş în sud-estul ţării, unde deţine funcţia de primar din 2018.

„Guvernul (Orban) este ruşinea naţiunii noastre. Fie ca această zi să fie sărbătoarea schimbării. Să facem tot posibilul pentru ca mâine să ne trezim cu toţii într-o Ungarie care aparţine tuturor”, a mai spus Marky-Zay, potrivit EFE.

Cea mai mare provocare pentru Orban, aflat la putere de peste un deceniu

La alegerile parlamentare de astăzi, Orban, în funcție din 2010, se confruntă cu cea mai mare provocare a sa de până acum de a rămâne la putere în Ungaria, un front al coaliției unite care speră să convingă pe ultima sută de metri că liderul Fidesz reprezintă un pericol pentru viitor democratic al țării.

Alianța opoziției „Uniţi pentru Ungaria” include partide de stânga din Coaliția Democratică, liberalii de la Mișcarea Momentum și formațiunea Jobbik convertită din extrema dreapta în formațiune moderată de centru.

Războiul din Ucraina a cam dat peste cap planurile lui Orban și l-au forțat să facă ”piruete„ electorale, după 12 ani în care a cultivat relații politice și economice strânse cu Moscova.

Potrivit ultimului sondaj de opinie realizat de institutul Zavecz Research și citat de Reuters, Fidesz conduce cursa cu 39% față de 36% cât are opoziția, în vreme ce unul din cinci alegători spuneau că nu au decis încă pe cine votează.

Alte sondaje creditează opoziția și Fidesz la o egalitate de 47% .

Bătălia dintre David și Goliat

Opoziția încearcă să obțină o victorie cu primarul orașului Hódmezővásárhely, Péter Márki-Zay (49 de ani) candidatul pentru postul de premier. Vineri, Péter Márki-Zay a descris cursa electorală ca pe o bătălie între David și Goliat, acuzând armata de troli și mașinăria de propagandă a lui Orban, susținută cu resurse financiare nelimitate.

”Să nu uităm: în bătălia dintre David și Goliat, David a triumfat. Acum, după 12 ani, 12 ani de manipulare și spălare pe creier, avem șansa reală de a-l schimba pe Viktor Orban și sistemul lui”.

De partea cealalată a baricadei, la ultimul său miting electoral, Orban, 58 de ani, s-a folosit de războiul din Ucraina pentru a argumenta că o schimbare de regim în acest context nu este indicată. De altfel, Orban a evitat să condamne războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, invocând interese economice.

După ani de zile în care Orban a marșat pe valorile tradiționale, s-a opus drepturilor și libertăților minorităților sexuale, a controlat administrația și a suprimat libertatea presei, opoziția a marșat pe capitalizarea nemulțumirilor populației, criticând corupția sistemică care i-a îmbogățit pe oligarhii apropiați de Fidesz, notează Reuters.

”Un Putin ungur sau Europa?”

Liderul opoziției Peter Marki-Zay și-a axata campania electorală și pe o alegere între Est și Vest, acuzându-l pe Orban că a întors Ungaria cu fața spre Moscova (Ungaria are amintiri neplăcute legate de invazia trupelor ruse din 1956 pentru înăbușirea revoltelor anticomuniste -n.red).

Peter Marki-Zay l-a mai acuzat că îndepărtează țara de drepturile și libertățile fundamentale și de Uniunea Europeană, or Ungaria își are loc în sânul comunității europene.

”Un Putin ungur sau Europa?”, aceasta este alegerea pe care sunt chemați să o facă ungurii, chiar prin intermediul afișelor electorale care îl înfățișează pe Orban alături de Vladimir Putin.

Duminică, ungurii vor vota și la referendumul privind prezentarea minorității LGBTQ în programele școlare.

Au fost deschise peste 10.000 de secţii de vot pentru alegerile legislative, la care circa 8,2 milioane de cetățeni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro