Sari direct la conținut

VIDEO Bill Clinton și George W. Bush și-au arătat sprijinul pentru Ucraina

HotNews.ro
VIDEO Bill Clinton și George W. Bush și-au arătat sprijinul pentru Ucraina

Foștii președinți americani Bill Clinton și George W. Bush și-au exprimat vineri sprijinul pentru Ucraina depunând buchete de floarea soarelui (simbol național al Ucrainei) în fața unei biserici din Chicago.

Cei doi purtau cocarde în culorile galben și albastru și au depus florile în fața bisericii catolice Sfinții Volodimir și Olha.

Un video care surprinde gestul celor doi a fost publicat pe contul de twitter al fostului lider de la Casa Albă Bill Clinton, însoțit de mesajul: ””America este solidară cu poporul ucrainean în lupta pentru libertate și împotriva opresiunii”.

AFP notează că cei doi foști președinți fac astfel notă discordantă cu Donald Trump care, chiar înainte de izbucnirea războiului, declara că recunoașterea independenței celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei reprezintă o strategie ”genială” a lui Vladimir Putin.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro