Ce pierderi ar fi suferit Ucraina după 11 zile de război: 778 tancuri și blindate, peste 90 de aeronave / Câte drone Bayraktar ar fi doborât Rusia
Forțele armate ucrainene ar fi suferit numeroase pagube și pierderi militare în cele 11 zile de război, susține Rusia. Potrivit unui bilanț publicat duminică, Rusia ar fi reușit să doboare sau să distrugă cel puțin 62 de drone ucrainene.
Potrivit reprezentantului oficial al Ministerului rus al Apărării, citat de Tass, în ultima zi, forțele ruseși au distrus un sistem antiaerian ucraienean S-300 și ar fi reușit să doboare patru avioane Su-27, un MiG-29, două Su-25 și două elicoptere Mi-8 – în regiunea Kiev.
Tot în ultima zi, rușii susțin că ar fi reușit să distrugă șase drone turcești Bayraktar TB-2.
Zeci de avioane și elicoptere doborâte, tancuri și blindate distruse de către Rusia
Generalul Igor Konașenkov a spus că Forțele Armate ale Federației Ruse au lovit peste 2.200 de obiecte din infrastructura militară a Ucrainei, au distrus 69 de avioane la sol și 24 de avioane în aer.
„În total, 2.203 de obiective de infrastructură militară a Ucrainei au fost lovite în timpul operațiunii. Printre acestea, 76 de posturi de comandă și centre de comunicații ale forțelor armate ucrainene, 111 sisteme antiaeriene S-300, Buk M-1 și sisteme de rachete antiaeriene Osa, precum și 71 de stații radar”, a spus acesta.
„(Au fost distruse) 69 de avioane la sol și 24 de avioane în aer, 778 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 77 de lansatoare de rachete de artilerie, 279 de tunuri de artilerie și mortiere, 553 de vehicule militare speciale, precum și 62 de vehicule aeriene fără pilot”, a spus el. Konașenkov.
Citește și:
–
Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.