Sari direct la conținut

Acțiunea militară rusă în apropierea centralei este nesăbuită și trebuie să înceteze (secretar de stat american)

HotNews.ro
Centrala nucleara de la Zaporojie, Foto: Nexta
Centrala nucleara de la Zaporojie, Foto: Nexta

„Tocmai am vorbit cu ministrul energiei al Ucrainei despre situația de la CNE Zaporijjia. Acțiunea militară rusă în apropierea centralei este nesăbuită și trebuie să înceteze”, a spus vineri dimineața secretarul de Stat responsabil cu energia al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

Ea a cerut autorităților ruse să înceteze ostilitățile din apropierea centralei nucleare Zaporojie, care a luat foc din cauza luptelor.

Departamentul de Energie al SUA și-a activat Echipa de Răspuns la Incidente Nucleare și monitorizează evoluțiile în consultare cu Departamentul Apărării al SUA, Comisia de Reglementare Nucleară din SUA și Casa Albă.

”Nu am văzut niveluri ridicate de radiații în apropierea instalației. Reactoarele stației sunt protejate de structuri de protecție puternice, iar reactoarele în siguranță”, a mai spus Granholm.

Centrala, cea mai mare din Europa, este situată în sud-estul Ucrainei, lângă orașul Enerhodar, pe malul lacului de acumulare Kahovka de pe râul Nipru. Are 6 reactoare nucleare cu apă ușoară presurizată VVER-1000, fiecare generând 950 MWe, pentru o putere totală de 5.700 MWe.

  • Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
  • ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro