Judecat pentru „răzvrătire și indisciplină”, IPS Teodosie scapă cu „dojană sinodală scrisă” / Sancțiune pentru Vasile Bănescu, aflat în conflict cu Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a scăpat cu avertisment scris – „dojană sinodală” din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care l-a judecat pentru „răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”, după ce a insistat în repetate rânduri pentru ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie, deși nu ar îndeplini criteriile. De asemenea, conducerea BOR a decis reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei, condus de Vasile Bănescu, intrat în conflict cu IPS Teodosie: „opiniile personale ale dlui. Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial ”.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit joi în şedinţă, iar unul din punctele aflate pe ordinea de zi a fost „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” de către arhiepiscopul Tomisului, Teodosie.
Deciziile Sfântului Sinod:
- „ia act, cu mâhnire, de atitudinea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, prin care o dezbatere pur eclezială a fost expusă publicului în sensul expres de a fi folosit prin acțiuni de răzvrătire și de presiune publică asupra Sfântului Sinod;
- aprobă ca, potrivit art. 5C lit. a din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, să fie sancționat cu dojană sinodală scrisă (avertisment sinodal scris) pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică;
Dacă va recidiva, IPS Teodosie va fi trimis la judecata Consistoriului Arhieresc Prim
- aprobă ca, în cazul în care Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va recidiva implicându-se iarăși în acte și acțiuni de încălcare a ordinii statutare a Bisericii și de tulburare a păcii din viața Bisericii și a societății, indiferent de motivele invocate pentru aceasta, să fie trimis în judecata Consistoriului Arhieresc Prim;
- a reamintit faptul că, pentru susținerea unor proiecte sau deziderate ale unei eparhii și/sau ale unui ierarh, este interzisă folosirea manifestațiilor publice, care să îndemne la răzvrătire, la nerespectarea ordinii canonice și statutare a Bisericii, ori să creeze presiune publică asupra autorității bisericești sau să genereze tulburare în Biserică și societate;
„Opiniile personale ale lui Vasile Bănescu nu echivalează cu un comunicat de presă”. Biroul de presă al Patriarhiei, reorganizat
- a luat act că, întrucât opiniile personale ale dlui. Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române.
Cum a ajuns IPS Teodosie la judecata Sinodului BOR
Patriarhia spunea, în 9 februarie, că solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul Teoctist.
- „În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic.
- De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan”, a precizat Cancelaria Sfântului Sinod.
Conform acesteia, „întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu doreşte să intre în componenţa unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverşunare ca doar eparhia pe care o păstoreşte să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existenţa unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan”.
În 5 februarie, Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că a trimis la Cancelaria Sfântului Sinod „cel mai complet referat” pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului, precizând că acesta a fost înregistrat şi că speră să fie pus pe ordinea de zi.
IPS Teodosie a mai făcut demersuri de a ajunge la statutul de mitropolit și în trecut, iar acum aproape patru ani a primit un răspuns tranșant de la Patriarhie, care a transmis că discuțiile pe această temă au fost închise definitiv.
În luna mai a anului 2021, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, declara că, pentru Patriarhia Română, problema (re)înfiinţării unei mitropolii a Tomisului este una definitiv închisă, iar mereu posibilele reacţii „inadecvate pe această defunctă temă nu vor mai beneficia de niciun comentariu oficial”.
Conducerea BOR l-a acuzat atunci pe Teodosie de „ambiții personale” care nu au legătură cu misiunea pastorală și de sfidarea recomandărilor BOR. În plus, a fost criticat pentru inițiativele din perioada pandemiei care au adus prejudicii imaginii bisericii și au arătat o atitudine ”provocatoare”.
Amintim că IPS Teodosie s-a remarcat în spațiul public printr-o serie de declarații controversate, iar în timpul pandemiei a contestat măsurile anti-COVID impuse de autorități, fiind chiar amendat pentru diverse slujbe organizate deși era interzis. El a fost reprezentat atunci și susținut de Diana Șoșoacă.
IPS Teodosie susținea, în timpul pandemiei, că preoții au „în Sfântul Altar cel mai bun vaccin, Sfânta Împărtăşanie”, iar Hristos nu îi lasă să se îmbolnăvească dacă se împărtășesc zilnic și fac zilnic liturghie.
- IPS Teodosie face din nou declaraţii controversate despre vaccinarea anti-Covid: „Dacă e cineva afectat de Covid şi face vaccinul, îi este fatal”
- VIDEO IPS Teodosie, pledoarie împotriva vaccinării și apel la juriști să îi apere pe oamenii care nu vor să se vaccineze: Sunt atâtea urmări negative
În decembrie 2023, el trăgea și o „concluzie” – „pandemia de coronavirus nu a existat”.
IPS Teodosie a intrat în conflict cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, căruia i-a adus constant acuzații. În ianuarie, IPS Teodosie a anunțat că îl va da în judecată pe Bănescu.
Reamintim că IPS Teodosie este urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență.
CITEȘTE ȘI:
- IPS Teodosie îl dă în judecată pe Vasile Bănescu: Face jocurile din interiorul BOR / Nu are autoritate morală, conduită și viață personală care să fie în acord cu morala creștină
- Reacția lui Vasile Bănescu după ce IPS Teodosie a anunțat că îl dă în judecată: „Acuzația e absolut absurdă și fără conținut” / „E vorba despre o abjectă calomnie”
- IPS Teodosie continuă disputa cu Vasile Bănescu. Arhiepiscopia Tomisului îi cere socoteală că a modificat pe Facebook un text din Biblie
Vasile Bănescu îl acuză pe IPS Teodosie că, în „nebunia idolatrizării ignoranței” sale, îi ajută pe cei care iau în derâdere creștinismul