Una dintre cele mai mari nave din lume a eșuat lângă o insulă germană
Una dintre cele mai mari nave de transport containere din lume, Mumbai Maersk, a eșuat în largul insulei germane Wangerooge, în Marea Nordului, au anunțat joi Comandamentul central pentru urgențe maritime din Germania și compania Maersk, potrivit Reuters.
Nu au fost raportate răniri în rândul celor 30 de persoane aflate la bord, nu au fost observate scurgeri de combustibil, iar intrarea în port nu este obstrucționată, au precizat acestea într-un comunicat.
Transportul maritim reprezintă 80%-90% din întregul comerț mondial, iar Mumbai Maersk face parte dintr-o clasă de nave foarte mari care pot transporta peste 18.000 de containere de 33 metri cubi fiecare.
O primă încercare de remorcare a navei de 400 de metri lungime către ape mai adânci, joi dimineață, de către două nave multifuncționale și cinci remorchere, a eșuat.
Compania de salvare va desfășura un număr de remorchere suplimentare și va face o a doua încercare în jurul miezului nopții, a declarat un purtător de cuvânt al comandamentului de urgență maritimă.
„Au decis să nu facă o tentativă cu mareea de după-amiază, deoarece nu există suficientă adâncime. Ei se vor concentra acum pe mareea de noapte pentru a demara încercarea cu care speră să aibă succes”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Nava sub pavilion danez se îndrepta de la Rotterdam (Olanda) către Bremerhaven, oraș portuar din nord-vestul Germaniei, când a eșuat miercuri seara târziu, potrivit unei declarații a comandamentului de urgență maritimă.
Autoritățile din Wilhelmshaven și Oldenburg au spus că o anchetă privind cauza incidentului este în curs de desfășurare.