Sari direct la conținut

Reacția lui Iohannis după anunțul SUA: Un rol important de descurajare a oricăror evoluții negative de securitate în regiune

HotNews.ro
Reacția lui Iohannis după anunțul SUA: Un rol important de 
descurajare a oricăror evoluții negative de securitate în regiune

​Președintele României, Klaus Iohannis, salută anunțul de astăzi al Statelor Unite ale Americii referitor la desfășurarea, în România, a unui Batalion de tip Stryker cu 1.000 de militari americani care va fi prezent în țara noastră începând cu această lună.

Șeful statului sustine că decizia SUE reprezintă „o demonstrație fără echivoc a solidarității Statelor Unite, ca aliat și principalul partener strategic al României, în contextul eforturilor de consolidare a descurajării și apărării pe Flancului Estic al NATO, inclusiv în România, ca răspuns la actualele evoluții îngrijorătoare de securitate din Vecinătatea Estică”.

„Decizia SUA dovedește soliditatea Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu Statele Unite și este în consonanță cu hotărârea NATO, în ansamblu, de a întreprinde toate acțiunile necesare menite să sporească apărarea statelor aliate și să crească securitatea la Marea Neagră. Președintele Klaus Iohannis își exprimă, de asemenea, speranța că această decizie va avea și un rol important de descurajare a oricăror evoluții negative de securitate în regiune, în actualul context securitar, că va fi urmată și de alte demersuri în același sens în context aliat, precum și că dialogul diplomatic va continua și că vor fi identificate soluții viabile pentru situația actuală de securitate”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro