Sari direct la conținut

Medic: Sunt grădiniţe în Bucureşti care au alimentaţie vegană sau vegetariană. E o prostie enormă. Copilul poate să mănânce practic orice, inclusiv zahăr

HotNews.ro
Copil la masă, Foto: Oksun70 / Dreamstime.com
Fructele și legumele contribuie la o bună sănătate și creștere, la dezvoltarea intelectuală optimă, la un nivel scăzut al indicelui de masă corporală și la o creștere a densității osoase Foto: Oksun70 / Dreamstime.com

​În Bucureşti sunt grădinițe care au alimentaţie vegană sau vegetariană, iar acest lucru este „o prostie”, afirmă dr. Cristian Serafinceanu, șeful Centrului de Dializă din cadrul Institului Naţional de Diabet, adăugând că un copil poate mânca orice, inclusiv zahăr. El a subliniat însă că cel mai important este ca un copil să fie ferit de excese.

Medicul Cristian Serafinceanu a fost întrebat ce ar trebui să facă părinții pentru copiii lor, pentru a preveni obezitatea: „Pentru copiii noştri, cel mai important este să fim noi echilibraţi ca părinţi. Să nu trecem nici într-o extremă, nici în alta. Adică, nici nu să nu oferim copiilor tot ce îşi doresc din punct de vedere al alimentaţiei, toată ziua să mănânce ciocolată, chipsuri, să le cumpărăm de la trei ani tablete şi să stea lipiţi de televizor şi de telefon. Asta este o extremă. Cealaltă extremă este cum am văzut destule cazuri, să stabilim restricţii alimentare severe la copii. Ceea ce este o greşeală enormă. Copii care au alimentaţie vegană…Sunt grădiniţe în Bucureşti care au alimentaţie vegană sau vegetariană. Este o prostie enormă, este o greşeală. Copilul poate să mănânce practic orice, inclusiv zahăr. Şi zahărul este aliment. Aduce energie fără nicio discuţie. Dar pe copil trebuie să îl fereşti de excese, indiferent de sensul acestor excese”, a explicat Cristian Serafinceanu la Medika Tv, potrivit News.ro.

Cristian Serafinceanu a mai precizat că este foarte important ca adolescenţii şi copiii să facă sport: „Al doilea criteriu important legat de copii şi de adolescenţi este sportul. Din păcate, aveam pe vremuri o cultură a sportului în România, care s-a pierdut. Ţin minte când eram copil sau adolescent făceam 10 ore de antrenament pe săptămână. Să duci un copil să facă sport este o crimă pentru părinţi. Trebuie să îl ia cu maşina, să îl ducă, să stea după el, să îl aducă înapoi”, a mai explicat medicul.

Foto: Dreamstime.com.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro