Sari direct la conținut

Nicușor Dan, mesaj pentru liderul sindicatului din STB: Va avea soarta lui Ion Rădoi

HotNews.ro
Nicușor Dan , Foto: PMB
Nicușor Dan , Foto: PMB

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, îi transmite lui Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ din STB, care a declanșat greva de joi, că „va avea soarta lui Ion Rădoi”.

  • „Pentru liderul de sindicat membru PSD, Vasile Petrariu, am un mesaj foarte clar: va avea soarta lui Ion Rădoi.
  • Liderii sindicali care reprezintă forțe politice și nu salariați, care își folosesc pozițiile sindicale pentru interese personale și pentru interesele politicienilor care-i manevrează nu pot avea parte de respectul bucureștenilor”, a scris Nicușor Dan, într-un mesaj pe Facebook în care a reacționat față de decizia instanței de suspendare a grevei de la STB.

El spune că speră că „nimeni – niciun lider de sindicat, niciun sindicalist controlat politic – nu va îndrăzni să sfideze o decizie a instanței și să incite în continuare la grevă”.

Nicușor Dan mai afirmă că este în continuare deschis dialogului și că așteaptă să discut cu „sindicaliști care reprezintă interese sindicale, nu interese politice”, precizând că nu a primit niciun răspuns la invitația de a dialoga.

Tribunalul București a decis suspendarea grevei angajaților Societății de Transport București (STB) și reluarea imediată a activității.

Acțiunea în instanță a fost introdusă de către conducerea STB, care a cerut suspendarea grevei.

Conducerea STB a mai sesizat instanța și în privința nelegalității acestei greve, declanșate fără parcurgerea pașilor legali, iar Tribunalul umează să se pronunțe vineri privind acestă solicitare.

Reamintim că angajații STB, societatea de transport public din București, au intrat joi dimineață în grevă generală, sindicaliștii spunând că revendicările lor privind creșterile salariale nu au fost soluționate.

Directorul societății de transport din Capitală a replicat că salariul mediu brut este de 7.000 de lei, i-a acuzat pe sindicaliști de acțiuni ilegale și a vorbit despre furturi de combustibil și de probleme cu comenzile de piese.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că greva este una ilegală, orchestrată de sindicatul reprezentativ condus de liderul sindical Vasile Petrariu, consilier PSD.

Greva generală de la STB a provocat probleme mari de trafic joi dimineață în Capitală, în condițiile în care mulți bucureșteni care nu au putut merge cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul au apelat la alte metode.

CITEȘTE ȘI: Cine este Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ din STB, acuzat de Nicușor Dan că a orchestrat greva generală de joi

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro