FOTO Rheinmetall va transfera Ucrainei o armă „Frankenstein” cu capabilități de ultimă generație
Producătorul german de armament Rheinmetall a anunțat că va trimite Ucrainei o armă hibrid inedită: un sistem de apărare antiaeriană de ultimă generație montat pe șasiul unor tancuri Leopard 2, relatează Ukrinform.
Rheinmetall a declarat într-un comunicat remis presei luni că un astfel de sistem este capabil să doboare atât drone, cât și rachete.
Compania germană a publicat mai multe fotografii care arată că acest sistem de armament, pe care îl descrie drept un sistem de apărare antiaeriană foarte mobil, vine în două versiuni, una fiind dotată cu o turelă Skyranger 30 și cealaltă cu una Skyranger 35.
Potrivit Rheinmetall, noul sistem „oferă o combinație optimă de mobilitate, protecție, flexibilitate și precizie pentru a întruni necesitățile tot mai mari ale scenariilor de amenințare” de pe câmpul de luptă.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat într-un comunicat remis pentru Business Insider că Rheinmetall va livra acest sistem de armament, pe care îl numește oficial „Skynex”, Ucrainei.
„Rheinmetall se așteaptă la comenzi suplimentare pentru sistemele de apărare antiaeriană Skyranger și Skynex și își va ajusta capacitățile de producție în mod corespunzător”, a mai spus oficialul german.
Sistemul Skynex folosește una dintre cele mai moderne arme produse de Rheinmetall
Turela antiaeriană Skyranger este una dintre cele mai moderne arme dezvoltate de Rheinmetall, varianta Skyranger 30 fiind dezvăluită în martie 2021.
Aceasta folosește proiectile cu calibrul de 30×173 mm, având o cadență nominală a focului de 1.200 de cartușe pe minut. Ea scade însă la 200 de proiectile pe minut când trage cu un singur cartuș deodată.
Turela are o rază de acțiune de până la 3.000 de metri și include senzori sofisticați ce permit o vedere la 360 de grade asupra câmpului de luptă. Rheinmetall afirmă că senzorii avansați permit sistemului Skynex să facă față roiurilor de drone.
Bjorn Bernhard, unul dintre directorii Rheinmetall, a sugerat într-un interviu acordat Bild că producătorul de armament are în vedere și dezvoltarea unui sistem hibrid separat, care să folosească șasiul tancurilor Leopard 1, predecesoarele lui Leopard 2.
„Încă există o mulțime de tancuri principale de luptă Leopard 1 pe a căror șasiuri am putea monta turela Skyranger cu calibrul de 35 de mm”, a declarat el.
Anunțul privind furnizarea Kievului cu sisteme Sykranger vine după ce pe 10 iunie în Ucraina s-a deschis primul atelier comun pentru repararea și producția de vehicule blindate germane în cadrul unei asocieri între statul ucrainean și Rheinmetall.
Urmărește ultimele evoluții din a 846-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.