Ministrul Educației: Listele cu olimpiadele vor fi actualizate / Româna, Engleza sau Istoria nu se regăsesc pe actuala listă cu olimpiadele care vor avea loc în 2022, după 2 ani de pauză
Listele competițiilor școlare vor fi actualizate cu alte olimpiade și concursuri care nu prevăd etape internaționale, dar au tradiție și participare națională în sistemul de învățământ preuniversitar, precum olimpiadele de Istorie sau de Limba și literatura română, a transmis luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a semnat la finalul anului trecut un ordin care permite reluarea organizării olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale, după doi ani de pauză, însă pe listă nu se regăsec materii precum Limba Română, Limba Engleză sau Istorie.
În 30 decembrie, ministrul Educației a aprobat lista olimpiadelor și competițiilor internaţionale pe discipline școlare, sportive și proiecte educative desfășurate în România și în străinătate cu participarea elevilor români, lista competițiilor naționale pe discipline școlare și proiecte educative care se organizează și se desfășoară în anul școlar 2021-2022 și lista activităților de pregătire și selecție a loturilor naționale pentru participarea la competițiile internaționale.
Se reiau, astfel, în anul școlar 2021-2022, organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare, după ce acestea au fost suspendate pe durata anilor școlari 2019-2020 și 2020-2021.
Pe listă nu sunt însă incluse olimpiadele la Limba și Literatura Română, Istorie, Limba Engleză, a scris edupedu. În schimb, există olimpiade la Limba Maghiară și Limba Rusă.
Ministrul Educației a transmis luni precizări privind organizarea olimpiadelor în acest an, spunând că acestea vor fi reluate etapizat și că în perioada următoare listele competițiilor vor fi actualizate cu alte olimpiade și concursuri care nu prevăd etape internaționale, dar au tradiție și participare națională în sistemul de învățământ preuniversitar, precum olimpiadele de Istorie sau de Limba și literatura română:
- „La momentul suspendării competițiilor școlare, urmau să se organizeze: 78 de olimpiade naționale, 67 de concursuri naționale, 171 de concursuri educative cu finanțarea Ministerului Educației, precum și 150 de concursuri educative naționale și 1.839 de concursuri regionale și interjudețene fără finanțarea Ministerului Educației. În condițiile în care descentralizarea este un deziderat general susținut de către cea mai mare parte a societății, analiza celor peste 2.000 de concursuri regionale/interjudețene/naționale se va face într-o manieră profesionistă și responsabilă, Ministerul Educației susținând într-un fel sau altul orice activitate care poate genera un plus de pregătire în rândul elevilor.
- Din păcate, contextul epidemiologic nu permite reluarea tuturor acestor competiții în condiții de siguranță, motiv pentru care principiul care a stat la baza primei selecții a fost prioritizarea participării României la competițiile internaționale anunțate pentru anul 2022. Toate competițiile listate în prima etapă sunt competiții care prevăd etape internaționale.
- În perioada următoare, listele competițiilor vor fi actualizate cu alte olimpiade și concursuri care nu prevăd etape internaționale, dar au tradiție și participare națională în sistemul de învățământ preuniversitar, precum olimpiadele de istorie sau de limba și literatura română.
- De asemenea, metodologia-cadru, regulamentele specifice de organizare și desfășurare și calendarul competițional vor fi adaptate contextului și vor fi trimise spre publicare în cel mai scurt timp”.
Olimpiadele școlare nu s-au mai organizat de la începutul pandemiei. În 2020, ele au fost întrerupte în primăvară, chiar înaintea fazelor naționale, iar în 2021 acestea nu s-au mai organizat deloc de către Ministerul Educației.
În 2021 au fost câteva olimpiade organizate în mod independent de minister, cum a fost cazul celor de matematică, fizică sau chimie.
De altfel, Societatea de Sțiințe Matematice din România a anunțat că și în 2022 organizează Olimpiada de Matematică, devenită Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”, așa cum a făcut în 2021.
Faza locală va avea loc online, pe 26 februarie 2022, prin platforma Inuitex.
Etapa națională va avea loc pe 16 aprilie 2022, cu participare fizică, însă modalitatea de desfășurare va fi stabilită în funcție de evoluția medicală din țară.