Sari direct la conținut

Dolj: Anchetă a poliţiştilor, după ce o femeie a intrat în stop cardio-respirator în urma unei endoscopii

HotNews.ro
Masina de ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Poliţiştii din Dolj au deschis o anchetă, după ce o femeie de 52 de ani a intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, realizată de un chirurg din Craiova, scrie News.ro. Femeia a fost resuscitată şi este internată în Terapie Intensivă.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că, în seara zilei de 04 aprilie, o femeie de 52 de ani, din municipiul Caracal, judeţul Olt, ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectuată de către un bărbat din municipiul Craiova, medic chirurg. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.

Femeia a fost resuscitată şi este internată în stare gravă la Secţia de Terapie Intensivă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro