Zelenski continuă schimbările în rândul oficialilor apropiaţi. Oleksii Danilov, numit ambasador în Republica Moldova
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a continuat vineri cu schimbările în rândul oficialilor apropiaţi, demiţând doi adjuncţi din administraţia sa şi numind un fost înalt oficial din domeniul securităţii în funcţia de ambasador în Republica Moldova, informează Reuters.
Un decret prezidenţial a anunţat demiterea lui Andrii Smîrnov, care era responsabil de chestiunile de politică juridică, şi a lui Oleksii Dniprov, care a condus „aparatul’” administraţiei sale, notează Agerpres. Aceştia se numărau printre cei zece adjuncţi ai şefului de cabinet al preşedintelui Zelenski, Andrii Yermak.
În locul lor au fost numite Olena Kovalska, care a făcut parte dintr-un grup care îl consiliază pe preşedinte cu privire la crearea unui tribunal care să judece Rusia pentru invadarea Ucrainei, şi Irina Mudra, care a fost adjunctă a ministrului Justiţiei.
Preşedintele Zelenski a făcut schimbări radicale în funcţiile de conducere, în special în rândul ofiţerilor militari de vârf, numindu-l pe Oleksandr Sîrskii comandant-şef luna trecută în locul popularului comandant al ţării, Valeri Zalujnîi.
În discursul său video de vineri seara, preşedintele Zelenski a spus că l-a numit pe Oleksii Danilov, fostul şef al Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei, drept ambasador în Republica Moldova, spunând că Danilov a dorit o numire diplomatică.
Preşedintele Ucrainei a descris Republica Moldova, ţară a cărei preşedintă pro-europeană Maia Sandu a denunţat invazia Rusiei, drept ‘un stat extrem de important – atât din punct de vedere al provocărilor de securitate din regiune, cât şi din punct de vedere al cooperării bilaterale’.
Danilov a fost demis săptămâna trecută din funcţia de şef al Consiliului de Securitate.