Sari direct la conținut

Conducerea PNL a aprobat alianţa electorală cu PSD pentru alegerile europarlamentare şi fuziunea cu ALDE

HotNews.ro
Nicolae Ciucă și liderii PNL , Foto: Inquam Photos / Saul Pop
Nicolae Ciucă și liderii PNL , Foto: Inquam Photos / Saul Pop

Consiliul Politic Naţional al PNL, întrunit duminică în şedinţă online, a aprobat alianţa electrorală cu PSD pentru alegerile europarlamentare şi fuziunea cu ALDE, anunță News.ro.

PNL anunţă duminică seară, după şedinţa Consiliului Politic Naţional, că au fost luate mai multe decizii.

În primul rând, a fost aprobat protocolul de fuziune PNL cu ALDE, fiind acordate 876 voturi „pentru”.

De asemenea, liberalii au aprobat alianţa electorală PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare. Acest punct al ordinii de zi a obţinut mai puţine voturi decât fuziunea cu ALDE, respectiv 838 voturi „pentru”.

În plus, PNL a decis numirea lui Vlad Nistor drept membru în Biroul Executiv cu rang de vicepreşedinte, fiind acordate 876 voturi „pentru”.

„De acum înainte nu avem altceva de făcut decât să ne implicăm cât mai mult în activitatea noastră. Există entuziasm, există motivare şi trebuie să avem încredere în forţele noastre, să putem duce toate etapele anului electoral 2024”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul şedinţei referitor la constituirea protocolului de fuziune cu ALDE.

Sedinţa PNL a avut loc duminică online.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro