Sari direct la conținut

Cel puțin 24 de militari morți după un atac al militanților jihadiști împotriva armatei pakistaneze

HotNews.ro
Urmările unui atac al talibanilor din Pakistan, Foto: AP / AP / Profimedia
Urmările unui atac al talibanilor din Pakistan, Foto: AP / AP / Profimedia

Militanți islamiști asociați unei grupări talibane au intrat cu o mașină-capcană plină cu explozivi într-o secție de poliție din nord-vestul Pakistanului pe care armata pakistaneză o folosea ca bază de operațiuni, relatează marți Reuters, citând doi oficiali din domeniul securității.

Atacul cu mașina-capcană, însoțit de un asalt cu arme de calibru mic, a avut loc în districtul Dera Ismail Khan, aflat la granița dintre Pakistan și o zonă a Afganistanului în care se află triburi care nu recunosc autoritatea guvernului de la Kabul.

Cel puțin 24 de militari și-au pierdut viața în condițiile în care secția de poliție atacată era folosită de armata pakistaneză drept bază de operațiuni, potrivit surselor Reuters, acestea relatând totodată că mai mulți militanți islamiști au condus întâi o furgonetă în peretele clădirii, ceilalți venind apoi din urmă pentru a deschide focul asupra militarilor.

Oficialii de securitate pakistanezi au mai declarat pentru agenția Reuters că se tem că munițiile depozitate în interiorul clădirii ar putea exploda. Nici guvernul de la Islamabad, nici autoritățile locale, nu au confirmat deocamdată bilanțul victimelor.

Ministrul pakistanez de interne s-a rezumat la a condamna atacul într-un comunicat de presă și a-și exprima condoleanțele pentru rudele militarilor uciși.

Aizaz Mehmood, unul dintre salvatorii serviciilor de urgență ajunse la fața locului, a declarat că mai multe persoane rănite se află în stare critică.

„Încă auzim focuri de armă”, a adăugat acesta.

Pakistanul i-a expulzat pe afganii de pe teritoriul său

Atacul a fost revendicat de gruparea talibană pakistaneză Tahreek-e-Jihad Pakistan (TJP), care a apărut recent. Deocamdată nu este clar dacă aceasta are legături cu gruparea principală Tahreek-e-Taliban Pakistan (TTP), care poartă un război insurecționist împotriva statului pakistanez cu scopul de a-l înlocui cu un regim propriu bazat pe legea Sharia.

Noul atac terorist vine în contextul în care la sfârșitul lunii octombrie Pakistanul a ordonat tuturor celor 1,7 de milioane de refugiați afgani ce trăiesc pe teritoriul său fără documente să se întoarcă de bunăvoie în Afganistan, în caz contrar urmând să fie expulzaţi sau chiar arestaţi.

„Pakistanul este singura ţară din lume care a primit refugiaţi pentru o perioadă atât de lungă de timp”, a declarat la momentul respectiv ministrul Sarfraz Bugti.

„Numai persoanele care sunt într-o situaţie complet ilegală vor părăsi Pakistanul”, a încercat el să dea asigurări. Însă până la jumătatea lunii noiembrie autoritățile pakistaneze expulzaseră deja peste 300.000 de afgani înapoi sub controlul talibanilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro