Sari direct la conținut

Un bărbat din Constanța, arestat la domiciliu după ce a încălcat ordinul de protecție, pentru că a vrut să își șantajeze fosta iubită cu publicarea unor imagini indecente

HotNews.ro
Masina de politie , Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de politie , Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Un bărbat din judeţul Constanţa a fost arestat la domiciliu, după ce a încălcat ordinul de protecţie. Acesta s-a apropiat de fosta sa iubită şi a şantajat-o cu publicarea unor clipuri video în care femeia ar fi în ipostaze indecente, relatează News.ro.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat, luni, că un bărbat de 20 de ani, din comuna Limanu, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de încălcare a ordinului de protecţie şi şantaj.

“În sarcina inculpatului, se reţine că, în data de 22.11.2023, nu a respectat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa de către instanţa de judecată prin care i se interzicea să nu se apropie la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de fosta sa concubină, numita N.C.V., respectiv că, în data de 02.12.2023, a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa la data de 11.08.2023, apropiindu-se de numita N.C.V., pe care a constrâns-o să reia relaţia cu el şi să renunţe la plângerea ce a făcut obiectul ordinului de protecţie. Totodată, numitul N.A. a şantajat-o pe numita N.C.V. cu privire la faptul că va publica clipuri video cu aceasta, în care se afla în ipostaze indecente, creându-i o stare de temere că îşi va pierde locul de muncă”, au precizat procurorii.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanţa a decis ca bărbatul să fie arestat la domiciliu pentru 30 de zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro