Sari direct la conținut

Coronavirus în România Peste 90% dintre cei decedați în ultimele 24 de ore erau nevaccinați / Polițiștii au aplicat aproape 1000 de amenzi, în valoare de jumătate de milion de lei

HotNews.ro
vaccinarea anti-COVID, Foto: comitetul de coordonare a vaccinarii
vaccinarea anti-COVID, Foto: comitetul de coordonare a vaccinarii

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) și 35 de decese (15 bărbați și 20 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, au transmis miercuri la prânz oficialitățile. Dintre cei 35 de pacienți decedați, 32 erau erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Cele două decese anterioare intervalului de referință au fost înregistrate unul în luna noiembrie 2021, unul în luna decembrie 2021, în județele Arad și Neamț.

Dintre cei 35 de pacienți decedați, 32 erau erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.359. Dintre acestea, 392 sunt internate la ATI. Dintre cei 392 de pacienți internați la ATI, 35 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 55 sunt minori, 48 fiind internați în secții și 7 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.032.138 de teste RT-PCR și 5.980.160 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.702 teste RT-PCR (5.362 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.340 la cerere) și 29.936 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 7.870 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.483 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 93.636 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 59 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.293 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 432 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 28 decembrie, 924 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 489.998 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro