Unul dintre cei mai importanți miniștri francezi a ajuns în fața instanței, un nou moment de stânjeneală pentru președintele Emmanuel Macron
După ministrul Justiţiei, un alt membru al guvernului francez este audiat în instanţă – ministrul Muncii, Olivier Dussopt, care a elaborat controversata reformă a pensiilor, este judecat luni sub suspiciunea de favoritism în perioada când a fost primar, relatează AFP și Agerpres.
Procesul, programat să dureze până joi la Paris, se adaugă unei serii de cazuri în justiţie stânjenitoare pentru guvern şi pentru preşedintele Emmanuel Macron. Într-o mişcare fără precedent în istoria ţării, ministrul Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, a compărut la Paris în noiembrie sub suspiciunea de conflict de interese între îndatoririle sale guvernamentale şi activităţile anterioare ca avocat de drept penal.
Împotriva acestui membru important al guvernului a fost solicitată o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, iar decizia urmează să fie pronunţată miercuri.
Francois Bayrou, liderul partidului centrist Modem, care este apropiat de şeful statului şi Înalt Comisar pentru Planificare, a fost judecat în noiembrie sub suspiciunea de deturnare de fonduri publice alocate eurodeputaţilor. Împotriva sa a fost solicitată o pedeapsă de treizeci de luni de închisoare cu suspendare.
Ce acuzații i se aduc ministrului francez al muncii
Faptele de care este acuzat Olivier Dussopt nu au nicio legătură cu funcţiile sale actuale în guvern, unde a redactat în special reforma care a majorat vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Această lege a provocat săptămâni de proteste din partea sindicatelor franceze la începutul anului, însă a fost promulgată în cele din urmă de președintele Macron în aprilie.
Olivier Dussopt trebuie să explice comunicarea unor informaţii privilegiate referitoare la o cerere de ofertă, în legătură cu un contract de 5,6 milioane de euro, în beneficiul grupului de tratare a apei Saur la sfârşitul anilor 2000, când era deputat şi primar al oraşului Annonay, în sudul Franţei.
El este, de asemenea, suspectat că a modificat criteriile de evaluare ale licitaţiei pentru a favoriza această companie, al treilea cel mai mare grup de gestionare a apei din Franţa, care a beneficiat de o delegare de serviciu public pentru gestionarea apei municipalităţii din 1994.
Cazul a început de la un articol al site-ului de investigaţii Mediapart şi a dus la o percheziţie în august 2020 la casa lui Dussopt din Ardeche, care le-a permis anchetatorilor să confişte documente pe care le considerau incriminatoare.
În ultimele săptămâni, ministrul în vârstă de 45 de ani a fost discret în contextul apropierii procesului său, dar a subliniat că, în timpul anchetei, patru dintre cele cinci acuzaţii împotriva sa, inclusiv suspiciunile de corupţie, au fost retrase.
Guvernul francez își exprimă încrederea în Dussopt
Când perspectiva unui proces a fost făcută publică în februarie 2023, prim-ministrul Elisabeth Borne şi-a reînnoit încrederea în el, încă o dovadă a schimbării doctrinei guvernului în materie judiciară.
Ani de zile şi în virtutea unei reguli nescrise, un ministru îşi părăsea funcţia atunci era pus sub acuzare sau implicat într-un proces judiciar. Chiar la începutul primului mandat de cinci ani al lui Emmanuel Macron, în 2017, această regulă, apărută la mijlocul anilor ’90, a dus la înlăturarea a trei miniştri.
Dar, pe parcursul primului mandat de cinci ani, practica a devenit mai fluctuantă, iar executivul apără acum cererile de la caz la caz.
În ciuda punerii sale sub acuzare şi a procesului, ministrul Justiţiei a fost astfel menţinut în funcţie. În 2021, abia după condamnarea la şase luni de închisoare cu suspendare, ministrul delegat pentru IMM-uri, Alain Griset, a fost forţat să demisioneze.