Sari direct la conținut

R. Moldova ar putea fi atuul României în bătălia economică pentru reconstrucția Ucrainei / Argumentele lui Mircea Geoană

HotNews.ro
Mircea Geoana, Foto: Petras Malukas / AFP / Profimedia Images
Mircea Geoana, Foto: Petras Malukas / AFP / Profimedia Images

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că România trebuie să fie activă în ceea ce priveşte procesul de reconstrucţie al Ucrainei, el precizând că ar trebui şi noi să ne organizăm şi să identificăm companiile care pot participa la acest proces.

Mircea Geoană a declarat presei, după o dezbatere iniţiată de Camera de Comerţ din Iaşi pe teme de securitate regională, că în ceea ce priveşte reconstrucţia Ucrainei trebuie să fim foarte activi şi să ne organizăm pentru a participa cu firme la acest proces.

„În ceea ce priveşte reconstrucţia Ucrainei, trebuie să fim foarte activi, pentru că discuţiile despre această reconstrucţie au început de ceva vreme. Sunt conferinţe care au loc în multe capitale europene, cred că şi noi trebuie să ne organizăm şi să identificăm companiile care au capacitatea şi dorinţa să facă acest lucru”, a spus Mircea Geoană.

R. Moldova ar putea fi atuul României în bătălia pentru reconstrucția Ucrainei

Totodată, Geoană i-a îndemnat pe oamenii de afaceri români să colaboreze cu antreprenorii din Republica Moldova în diverse proiecte care se vor derula pentru refacerea Ucrainei.

„Trebuie să lucrăm cu Republica Moldova şi să facem împreună multe proiecte de reconstrucţie în Ucraina. Ei au o geografie interesantă, cunosc şi limba şi cultura locului. Ar putea fi un element de coagulare suplimentară între economiile României şi Republicii Moldova. Totul trece prin infrastructuri, este obligatoriu să creăm infrastructură care să lege Republica Moldova şi Ucraina de Europa prin România, evident şi prin Polonia şi Slovacia”, a afirmat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO le-a spus celor aproape 150 de participanţi la dezbaterea de la Iaşi că prezenţa sa la acest eveniment nu are legătură cu anul electoral 2024. De altfel, secretarul general adjunct al NATO a evitat să facă vreo referire la situaţia politică din România.

Întrebat ulterior de jurnalişti când îşi va anunţa decizia privind traseul său politic în România, Geoană a răspuns că are de făcut „o treabă importantă” la NATO.

El a explicat că traversăm o perioadă extrem de complicată, iar atenţia este îndreptată către pregătirea summitului de anul viitor de la Washington la care se vor sărbători 75 de ani de existenţă pentru NATO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro