Sari direct la conținut

Decizie BOR: o nouă „zi importantă” în calendarul creștin-ortodox

HotNews.ro
Patriarhia Română, Foto: Inquam Photos / George Călin
Patriarhia Română, Foto: Inquam Photos / George Călin

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a luat o serie de decizii săptămâna aceasta, printre care se numără și marcarea zilei de 1 octombrie ca fiind Ziua persoanelor vârstnice și includerea acesteia în calendarul creștin-ortodox la rubrica zilelor și datelor importante, scrie Agerpres.

Patriarhul Daniel spune că „apropierea concretă” de cei vârstnici este o „datorie pastorală prioritară”.

„Într-o epocă a însingurării crescute paradoxal în atmosfera saturată de multiple forme de comunicare actuală, apropierea concretă, personală şi caritabilă de cei vârstnici, vulnerabilizaţi inclusiv prin izolare, este şi rămâne o datorie pastorală prioritară”, se arată într-un comunicat de presă.

Ședințele de lucru ale Sfântului Sinod au avut loc miercuri și joi, la sediul Patriarhiei Române, iar printre principalele hotărâri luate se numără:

  • Declararea de către Patriarhia Română a zilei de 1 octombrie ca Ziua persoanelor vârstnice, urmând ca aceasta să fie menţionată în calendarul creştin-ortodox la rubrica zilelor şi datelor importante;
  • Aprobarea canonizării Cuviosului Macarie Protopsaltul cu titulatura Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul (31 august), a înscrierii sale în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, a proiectelor de texte liturgice (sinaxar, acatist şi slujbă) şi a icoanei acestuia;
  • Aprobarea propunerii Episcopiei Basarabiei de Sud, avizată de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, de începere a demersurilor de canonizare a protosinghelului Iraclie Flocea (11 mai 1893 – 16 august 1964);
  • Aprobarea de uniformizare a titulaturii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou astfel: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, precum şi uniformizarea icoanei Sfântului, urmând ca acesta să fie reprezentat în toate icoanele ţinând în mâna stângă Catedrala Patriarhală, iar în mâna dreapta toiagul de păstor;
  • Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Nicolae Cabasila (20 iunie) şi aprobarea proiectelor de texte liturgice (sinaxar, slujbă, acatist şi paraclis);
  • Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfinţilor Mucenici Marius şi Marta, soţia sa, şi a fiilor lor Audifaciu şi Avacum (6 iulie) şi aprobarea proiectelor de texte liturgice (sinaxar şi acatist);
  • Aprobarea Acatistului Sfântului şi Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu (3 februarie);
  • Aprobarea Acatistului Sfinţilor Cuvioşi Varsanufie şi Ioan din Gaza (6 februarie);
  • Aprobarea textului Slujbei la deshumarea celor adormiţi în Domnul.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro