Marina Regală a interceptat nave rusești în apropierea apelor britanice
Nave de război ale Marinei Regale și Forțelor Aeriene Regale (RAF) ale Marii Britanii au urmărit o serie de vase rusești în apele din apropierea Regatului Unit ca parte a unei operațiuni concertate de monitorizare, anunță forțele navale de la Londra într-un comunicat de presă.
Navele britanice HMS Tyne și HMS Portland, precum și avioane P8 „Poseidon” de la aerodromul Lossiemouth al RAF au raportat mișcările vaselor rusești în Canalul Mânecii, Marea Nordului și Atlanticul de Nord.
Printre navele rusești urmărite s-au numărat corvetele „Boikiy” și „Grad”, crucișătorul „Mareșal Ustinov” și distrugătorul „Severomorsk” din clasa „Udalov”.
„A fost răsplătitor să desfășurăm operațiuni care protejează apele și interesele Regatului Unit. Echipa a muncit din greu în condiții dificile și ape turbulente”, a declarat locotenentul Sam Charleston, unul dintre ofițerii de la bordul HMS Portland.
Marina Regală precizează că multe dintre vasele rusești au participat la parada organizată pe 30 iulie la Sankt Petersburg, cu ocazia Zilei Marine Ruse, la care a participat și președintele rus Vladimir Putin. Imagini realizate din satelit cu câteva zile înainte au arătat că Rusia a luat măsuri de precauție pentru a preveni eventuale atacuri cu drone asupra orașului.
HMS Tyne, o navă de patrulare din clasa „River”, a urmărit 3 nave rusești, printre care „Merkury”, o corvetă din clasa „Steregushchii” și „Akademik Nikolaj Strahov”, despre care marina rusă afirmă că este o navă de cercetare.
Marina rusă, sub lupă după exploziile de la gazoductele Nord Stream
Activitățile Marinei Ruse au atras atenția observatorilor internaționali după exploziile puternice care au avariat gazoductele Nord Stream de sub Marea Baltică anul trecut.
Armata daneză a afirmat pe 28 aprilie că o navă rusească specializată în operaţiuni submarine a fost reperată lângă conductele Nord Stream în Marea Baltică cu câteva zile înainte de exploziile misterioase care au avariat gazoductul.
Centrul de comandă al apărării daneze a declarat pentru ziarul menţionat că o navă de patrulare a realizat 26 de fotografii cu nava SS-750 la est de insula Bornholm pe 22 septembrie 2022.
Câteva zile mai târziu, o amplă investigație realizată în comun de societățile de radiodifuziune din țările nordice privind activitățile „flotei-fantomă” a Rusiei din Marea Baltică, alcătuită din nave ce au transmițătoarele oprite pentru ca mișcările lor să nu poată fi urmărite, a ridicat noi suspiciuni cu privire la un posibil rol al Moscovei în exploziile care au avariat gazoductele Nord Stream.
Însă ancheta germană asupra exploziilor pare să meargă pe o altă pistă, cea a unei posibile implicări ucrainene în explozii.