Sari direct la conținut

O barcă condusă de o femeie sub influența drogurilor s-a răsturnat în Dunăre. La bord erau și doi copii

HotNews.ro
Dunare, Foto: Agerpres
Dunare, Foto: Agerpres

O barcă în care se aflau opt persoane, între care doi copii, s-a răsturnat duminică seară în Dunăre din cauza unei manevre greşite a celei care conducea ambarcaţiunea, o femeie de 37 de ani din Galaţi. La testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv.

Conform Poliției Județene Galaţi, incidentul a avut loc duminică seară, la mila marină MM 76, zonă cunoscută sub denumirea de „Cotul Pisicii”, poliţiştii Biroului Transporturi Navale Galaţi fiind sesizaţi prin 112 că o barcă s-ar fi răsturnat în Dunăre, iar persoanele care se aflau în această ambarcaţiune s-ar afla în apă.

Polițiștii au stabilit că este vorba despre o ambarcaţiune de agrement condusă de o femeie de 37 de ani, din municipiul Galaţi, în care se aflau 6 adulţi şi 2 copii de 9, respectiv 10 ani. Barca s-ar fi răsturnat în Dunăre pe fondul manevrării greşite.

Toate persoanele purtau veste de salvare şi au reuşit să ajungă pe malul tulcean.

Femeia are permis de conducere ambarcaţiune clasa D şi a fost testată cu privire la consumul de alcool sau substanţe psihoactive.

În urma testării pentru consum de alcool, rezultatul a fost negativ, însă la testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv la substanţa Benzodiazepan, motiv pentru care a fost dusă la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi Sf. Apostol Andrei, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unei nave de către o persoană care se află sub efectul unor substanţe psihoactive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 5 alin. 1 din Legea 191/2003, privind infracţiunile la regimul transportului naval, precum şi pentru vătămare corporală din culpă”. (Sursa: News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro