Incendii în Hawaii: Peste 100 de morţi, a anunţat guvernatorul
Bilanţul victimelor cauzate de incendiul care aproape a devastat un oraş pe insula Maui depăşeşte acum 100 de morţi, a anunţat marţi guvernatorul arhipelagului american Hawaii, Josh Green, relatează AFP.
„S-au pierdut 101 de vieţi”, a spus el într-o intervenţie televizată. Oraşul Lahaina, pe coasta de vest a insulei Maui, a fost cuprins de flăcări aproape complet. Mii de clădiri sunt distruse şi multe au fost reduse la un simplu morman de cenuşă.
Fosta capitală a regatului Hawaii, care avea 12.000 de locuitori, îşi numără morţii, iar autorităţile au avertizat deja că bilanţul victimelor ar putea creşte considerabil în următoarele zile.
Rudele persoanelor dispărute sunt sfătuite să facă un test ADN pentru a ajuta la identificarea cadavrelor, care sunt adesea de nerecunoscut.