Prezenţa unui urs, sesizată din nou la Ploieşti. Animalul va fi căutat de echipaje mixte
Prezenţa unui urs a fost sesizată din nou în zona de nord a municipiului Ploieşti, autorităţile anunţând, sâmbătă, că animalul va fi căutat de echipaje mixte, urmând a fi folosită inclusiv o dronă dotată cu cameră de termoviziune.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova a precizat pentru Agerpres că, în jurul orei 05.00, a fost primită o sesizare prin apel la numărul unic de urgenţă 112 prin care a fost semnalată prezenţa unui urs pe o stradă de la marginea municipiului Ploieşti, în zona rafinăriei Vega.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de jandarmi, fiind prezente şi autorităţi locale şi o patrulă de poliţie.
„A fost verificată zona indicată, fără succes. Patrula de jandarmi monitorizează în continuare zona”, anunţă IJJ.
În context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a precizat că, începând cu ora 22.00, se vor constitui echipaje mixte care vor acţiona pentru identificarea ursului.
„Din cadrul ISU Prahova vor fi alocate următoarele mijloace: o autospecială pentru intervenţia la descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajelor noastre au fost dislocate forţe din cadrul ISU Braşov. Aceştia vor acţiona cu o dronă dotată cu cameră de termoviziune”, mai arată ISU.
În urmă cu câteva săptămâni, prezenţa unui urs a fost semnalată în repetate rânduri în zona de nord a municipiului Ploieşti, populaţia fiind informată prin mesaje RO-ALERT.