Sari direct la conținut

Descoperire șocantă. Un bebeluş abandonat într-o pungă de gunoi, găsit în gura unui câine fără stăpân

HotNews.ro
Bebeluș, Foto: Irina Zharkova | Dreamstime.com
Bebeluș, Foto: Irina Zharkova | Dreamstime.com

Un bebeluş de doar câteva săptămâni a fost abandonat într-o pungă de gunoi şi a fost găsit în gura unui câine fără stăpân, la Tripoli, în Liban, relatează AFP și news.ro.

Bebeluşul, o fetiţă în vârstă probabil de doar câteva săptămâni, este în viaţă, deşi are vânătăi pe faţă şi corp. Câinele ţinea în gură punga de gunoi, când un trecător a auzit un plâns care părea să provină de la fetiţă.

Micuţa a fost transportată rapid la spitalul guvernamental din Tripoli, al doilea oraş ca mărime din Liban, unde a fost tratată.

Starea sa a fost considerată gravă, dar stabilă. „Bebeluşul a fost aruncat într-o zonă considerată foarte periculoasă pe timp de noapte, deoarece există mulţi câini vagabonzi”, a declarat un jurnalist din Tripoli pentru Arab News.

Această descoperire a stârnit indignare în rândul populației. „De obicei, atunci când cineva vrea să-şi abandoneze copilul, îl lasă în faţa unui orfelinat sau a unei secţii de poliţie”, explică jurnalistul.

În acest caz, se pare că pruncul a fost lăsat în mod deliberat într-un mediu ostil pentru a fi devorat. Numeroşi internauţi au fost indignaţi de acest act, care, în opinia lor, dovedeşte că unele animale dau dovadă de mai multă compasiune decât unele fiinţe umane.

Deocamdată, autorităţile şi spitalul refuză să comenteze cazul în faţa presei locale. După ce fetiţa îşi va reveni, dacă nu se va găsi o soluţie de adopţie, ea va fi plasată într-un orfelinat. (foto Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro