Sari direct la conținut

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-un hangar în Polonia: cinci morți (ministru)

HotNews.ro
Politie si Salvare in Polonia, Foto: Shutterstock
Politie si Salvare in Polonia, Foto: Shutterstock

Cinci persoane au murit și cel puțin alte șapte au fost rănite în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni într-un hangar de pe un aeroport din apropiere de Varșovia, a anunțat luni seara ministrul polonez al Sănătății, potrivit AFP.

„Avem cel puțin șapte răniți și cinci morți”, a transmis pe Twitter Adam Niedzielski, în urma accidentului produs pe micul aeroport din Chrcynno, la 47 km nord de capitala poloneză.

Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a poliției locale, Joanna Wielocha, a confirmat că a primit informații despre prăbușirea unui avion pe aeroportul sportiv din Chrcynno în jurul orei locale 19.40 (17.40 GMT).

„Agenții noștri au fost trimiși la fața locului”, a precizat ea, fără a da alte detalii.

Potrivit presei poloneze, avionul implicat este un Cessna 208, care s-a prăbușit într-un hangar în care se aflau aproximativ 15 persoane adăpostite în timpul unei furtuni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro