VIDEO România are de astăzi o navă multirol de căutare-salvare a persoanelor dispărute pe mare / Cât a costat vasul construit la şantierul naval din Galaţi
Prima navă multirol de căutare, salvare și de intervenție la incendiu pe mare care intră în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost lansată vineri la apă. Vasul a fost proiectat și construit la şantierul naval Damen din Galaţi și a costat aproximativ 20,3 milioane euro.
„Are capacitatea de a efectua misiuni, în mod autonom, timp de trei zile, are capacitatea de a interveni la incendii pe mare, de efectuare de misiuni de căutare-salvare, de sprijin a navelor aflate în derivă, de salvare a naufragiaților, de evacuare medicală de urgență. Într-un cuvânt, are capacitatea de a salva vieți, de a veni în slujba și în sprijinul celor care, în situații de urgență, se află în stare de nevoie, au nevoie urgentă de ajutor”, a spus, la inaugurare, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Este prima navă care va intra în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în materie de căutare, salvare și intervenții pe mare. Nava a costat aproximativ 20,3 milioane de euro.
Potrivit lui Predoiu, cea de-a doua navă de căutare și salvare care va intra în dotarea IGSU va fi lansată la apă în următoarele două-trei săptămâni. Aceasta costă 25 de milioane de euro și are capacitatea, suplimentar, de a acorda asistență medicală de urgență pe puntea navei și de a primi 50 de refugiați.
Contractul pentru achiziția celor două nave multirol, proiectate şi construite la şantierul naval din Galaţi, a fost semnat în octombrie 2022. Achiziția este făcută din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2021- Viziune 2020 și are valoarea totală de aproximativ 44 milioane de euro.
