PressOne: Mircea Geoană a plagiat în lucrarea de doctorat cel puțin 78 de pagini din cele 279
Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush, dezvăluie jurnalista Emilia Șercan într-o investigație publicată luni în PressOne.
Actualul secretar adjunct al NATO și-a obținut doctoratul în iulie 2005 la Academia de Studii Economice (ASE) din București cu o teză intitulată „Evoluții în zona Atlanticului de Nord. Concluzii pentru integrarea României în structurile euro-atlantice”.
Potrivit anchetei semnate de Emilia Șercan, cel puțin 78 de pagini din cele 279, cât totalizează lucrarea, au conținut plagiat – text, grafice și tabele – preluat fără atribuire din diverse surse.
Plagiatul lui Mircea Geoană provine în special din trei surse, relatează Pressone, și anume trei rapoarte prezentate de foștii președinți americani Bill Clinton și George W. Bush. Niciuna dintre aceste lucrări nu este citată în textul doctoratului lui Mircea Geoană și nu este trecută în bibliografie. Acestea totalizează 72 de pagini din cele 78 suspecte de plagiat.
Cum răspunde Mircea Geoană
Într-un răspuns oferit PressOne, Geoană a afirmat că și-a realizat teza de doctorat „onest” și nu simte că a încălcat „regulile din vremea respectivă”.
„Nu știu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afară a regulilor din vremea respectivă. Acum…dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”, a spus Geoană.
Potrivit legislației din 2005, de la momentul susținerii doctoratului de către Mircea Geoană, originalitatea într-o teză de doctorat era condiție obligatorie, reamintește PressOne.
„N-am niciun fel de problemă în clipa în care e ceva care e demonstrat că e în afară normelor, să zic, academice de atunci. N-am nicio fel de problemă, sunt absolut pe linie cu dumneavoastră și cu orice altcineva care face asta de o manieră, cum să zic, echilibrată și obiectivă”, a mai declarat Mircea Geoană în dialogul cu Emilia Șercan.
Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO în 16 octombrie 2019, devenind al 17-lea secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice.
Mandatul lui Geoană a fost extins în 2021 cu doi ani și a mai primit încă o extindere de un an până în octombrie 2024.
Investigația integrală poate fi citită pe PressOne